Sari la conținut

Executivul vrea să oblige primăriile să îşi achite datoriile către furnizori. În caz contrar, le blochează conturile

Primăriile care mai înregistrează datorii către furnizori la finalul lunii ianuarie, adică joi, ar putea fi obligate să diminueze volumul acestora cu cel puţin 85% până la data de 31 martie 2013, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, publicat pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice. În caz contrar, conturile administraţiilor locale ar putea fi blocate.

Nu sunt luate în considerare arieratele aflate în litigiu, se arată în proiect.

În scopul diminuării datoriilor, Ministerul Finanţelor Publice pune la dispoziţia primăriilor în vederea împrumuturilor un fond total de 800 de milioane de lei. Administraţiile locale pot face demersuri pentru a se împrumuta până la data limită de 29 martie 2013.

În cazul în care, la sfârşitul lunii martie, primăriile nu au reuşit să diminueze arieratele cu 85%, conturile acestora pot fi blocate. Fac excepţie plăţile pentru stingerea arieratelor în cauză, pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, precum şi pentru plata cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi de sănătate.

Termenul de rambursare al împrumutului este de maximum cinci ani, iar sumele se pot folosi numai pentru achitarea arieratelor către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, înregistrate şi neachitate până în prezent. Împrumuturile se acordă cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicată de Banca Naţională a României: 5,25%.

Potrivit proiectului de act normativ, rambursarea împrumutului se efectuează în tranşe lunare egale începând cu luna următoare acordării. Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei. Dobânda de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

Documente. Sursa: Ministerul de Finanţe

Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare în anul 2013

Nota de fundamentare

Ella Moroiu

Etichete: datorie , primarie , video , arierat , ministerul finantelor publice

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale