Experiment în premieră în România | Blocul depresurizat

Data publicării:
Apartamente Bucuresti blocuri Bucuresti GettyImages august 2015

La polul opus, sunt zeci de blocuri care nu respectă condiţiile minime de siguranţă şi autorizaţie. Deşi acestea din urmă ar trebui demolate, nimeni nu pune în aplicare deciziile instanţelor. S-a ajuns aici pentru că nici măcar inspectorii în construcţii care ar trebui să controleze lucrările nu îşi fac treaba. A descoperit asta Corpul de Control al Guvernului în urma unei ample anchete făcute la Inspectoratele în Construcţii din ţară.

Constructorul unui ansamblu rezidenţial din Bucureşti a făcut un test fără de care niciun bloc din Germania nu primeşte aprobare din partea autorităţilor. A adus specialişti străini şi a verificat cât de etanşe sunt clădirile.

Mai întâi s-a izolat toată clădirea, apoi aerul a fost scos. În prima fază a testului s-a folosit un aparat cu fum.

„Am făcut acest test cu fumul şi s-a putut observa că nu există spaţii prin care fumul poate intra în clădire”, a declarat managerul general al companiei de construcție Silviu Grigorescu.

Apoi, cu ventilatoare speciale s-a mărit presiunea în clădire. Cu ajutorul aparatului de termoviziune se vede pe unde s-ar putea pierde aer cald.

„Să etanşeizăm foarte bine toate spaţiile pe unde ar putea să iasă căldura, gen ferestre, cum se poate observa, uşi, fel şi fel de ţevi care ies din faţadă de la centrala termică”, a adăugat Silviu Grigorescu.

Testul a arătat că blocul este peste media celor din Germania. Însă cu o floare nu se face primăvară în acest domeniu din România, deşi este de menţionat că, în acest caz, investitorii au folosit doar constructori români.

Corpul de Control al premierului a descoperit sute de abateri din partea inspectoratelor în construcţii din toată ţara: prejudiciu de peste un milion de lei din neîncasarea sancţiunilor, construcţii ilegale protejate de inspectori şi locuinţe fără autorizaţii de construcţie.

În Sectorul 2 al Capitalei există un bloc care a fost construit cu 10 etaje în loc de șase, iar procesele constructorului au început în 2009. Deşi există o decizie definitivă de demolare, Primăria Sectorului 2 refuză de ani buni să facă acest lucru.

În Sectorul 3 tot regimul de înălţime a fost cauza proceselor pentru un alt bloc, însă reclamantul şi-a retras plângerea.

De asemenea, o clădire de birouri din Sectorul 3 are decizie definitivă de demolare încă din 2013, însă este în picioare şi în acest moment.

„Fiecare din deciziile astea care nu sunt puse în executare sunt abuz în serviciu. Sunt construcţii ilegale care au prejudiciat vecinii care ar fi putut să fie oprite de inspectorat din primă instanţă”, a declarat președintele Asociației „Salvați Bucureștiul”, Nicușor Dan.

În patru ani, între 2010 şi 2014, bugetul statului a pierdut 22 de milioane de lei din neîncasarea unor taxe din construcţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri