Expert judiciar: Mă așteptam ca ucigașul să se sinucidă. Regimul de detenție pentru cei care ucid polițiști este unul „delicat”

Data actualizării: Data publicării:
marcel lepa criminal timis

Valeriu Şuhan, consultant în domeniul poliţiei judiciare, a declarat, pentru Mediafax, că se aștepta ca ucigașul polițistului din Recaș să se sinucidă. Potrivit lui Șuhan, criminalul se aștepta să primească închisoare pe viață pentru fapta comisă.

„Nu vreau să sune macabru, dar mă așteptam să o facă, și mă așteptam să o facă mai devreme. El știa că va primi o pedeapsă foarte mare, așa încât, eu m-am mirat că l-au mai găsit în viață atunci când l-au prins. Dar desigur, fiind în pușcărie, probabil că a conștientizat ce îl așteaptă. Este totuși de mirare neglijența celor care erau datori să-i asigure paza, tocmai pentru a preîntâmpina un asemenea gest. Condiția lui psihică era cunoscută, iar paza lui trebuia să fie sporită”, a declarat, pentru Mediafax, Valeriu Şuhan, consultant în domeniul poliţiei judiciare.

Potrivit lui Șuhan, regimul de detenție pentru cei care ucid polițiști este unul „delicat”.

„Dacă vorbim de un ucigaș de polițist, sigur că regimul de detenție este mai delicat, cu ghilimelele de rigoare”, este de părere Șuhan.

Consultantul în domeniul poliției judiciare mai spune că dotarea polițiștilor operativi este una precară.

„În ceea ce privește dotările, să știti că pistolul Carpați este unul foarte bun, am avut și eu acest pistol, și am tras foarte bine cu el. Pentru ceea ce înseamnă o armă de apărare, este un foarte bună. Dar, dacă ne referim la dotarea polițiștilor, sunt foarte multe de făcut, pentru că lucrurile la nivelul polițiștilor operativi stau foarte prost”, mai declară Valeriu Șuhan.

Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis un poliţist în urmă cu o săptămână s-a sinucis, luni dimineaţa, în Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara. Reprezentanţii Ambulanţei au încercat să îl resusciteze, însă fără succes.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş, Florin Crişan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, luni dimineaţa, un echipaj medical a fost solicitat să intervină la penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara, unde un bărbat a fost găsit spânzurat.

Manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri