Facturile, curăţate de contracte păguboase: ANRE nu mai recunoaşte costurile din contracte fără licitaţie

Data publicării:
stalp

'Pene de curent mai puţine, facturi mai mici şi servicii mai bune!' Asta promit autorităţile care s-au hotărât să pună în aplicare o directivă europeană ce obligă companiile din domeniul energiei să scoată la licitaţie întreţinerea reţelelor.

Până acum, companiile de utilităţi puteau încheia contracte de operare a reţelei, cu încredinţare directă, fără licitaţie, chiar cu propriile firme. Cu alte cuvinte, mutau banii dintr-un buzunar în altul, iar clienţii sufereau din cauza costurilor exagerate care erau transferate în facturile lor.

ANRE era obligată să le recunoască toate cheltuielile, inclusiv cele cu sediile şi maşinile de lux, cu servicii IT, de contabilitate şi de consultanţă pentru care se plăteau milioane de euro.

„Dacă nu ne arată contractul că ar fi fost pus pe SEAP şi supus licitaţiei, noi nu recunoaştem acea cheltuială în tariful final, urmând ca ea să fie recuperată din resursele proprii ale operatorului”, spune Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.

„Atenţie! Vom scoate la licitaţie partea de operare. Partea de concesiune ok, este a voastră, aţi semnat contractele pe 49 de ani, dar partea de operare vă rog să o scoateţi la licitaţie pentru că în final consumatorul trebuie să iasă dintr-o captivitate de monopol şi să aibă avantajele unei operări mai eficiente”, spune Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor.

Deputaţii lucrează acum la modificarea legii energiei pentru a o pune în acord cu această directivă, spune Iulian Iancu. Deşi una dintre companiile de utilităţi a pierdut în instanţă un prim proces cu ANRE pe această temă, reprezentanţii acestor societăţi admit că, după privatizarea reţelelor de distribuţie, au rămas multe lucruri încremenite în timp.

În proporţie de peste 50% sunt echipamente, instalaţii, capacităţi învechite, cu tehnologii din anii 60-70 când au fost realizate. Tot prin lege vor trebui aduse nişte modificări în acest domeniu în ceea ce priveşte operarea în mod concurenţial”, spune Silvia Vlăsceanu, secretar general Asociaţia Companiilor de Utilităţi.

Reprezentanţii Ministerului Energiei spun că vor lua în calcul pentru strategia energetică şi această directivă europeană prin care operarea va fi împărţită la mai multe companii şi nu doar la cele care o fac acum: Enel, Electrica, E.ON şi CEZ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”