Fascinația românilor pentru trivial și cătușe la televizor. Sociolog: „Oamenii simpli se răzbună de fapt pe politicieni”

Data publicării:
catuse-3

„Încătușarea, care este o formă de umilire, ar trebui să fie o formulă de excepție. Gândiți-vă că un violator sau un interlop cercetat pentru violență generează o stare de temere și atunci încătușarea este justificată din punct de vedere al protejării interesului public”, a spus senatorul Șerban Nicolae.

Senatorul PSD i-ar scoate din arest preventiv pe toți suspecții de corupție. Are și argumente.

„S-a ajuns la formula aberantă în care deținerea unei funcții este considerată o circumstanță agravantă la cercetare, la măsurile preventive. Ceea ce este o formulă tendențioasă și neconstituțională din punctul meu de vedere. Lasă fără conținut prezumția de nevinovăție o asemenea formulă”, spune el.

Pentru privitorii acestui adevărat spectacol al justiției, arestarea și cătușele puse politicienilor nu sunt, însă, o problemă. Dimpotrivă! Un sondaj IRES arată că 77% dintre cei intervievați spun că au o părere foarte bună sau bună despre faptul că, în ultimele luni, mulți oameni politici sunt acuzați de corupție, sunt condamnați sau arestați preventiv.

Cei mai mulți consideră că televiziunile au contribuit și ele la diminuarea fenomenului de corupție. De altfel, peste jumătate dintre participanții la studiul IRES declară că sunt interesați sau foarte interesați de transmisiunile televiziunilor pe această temă. Așa se face că Direcția Națională Anticorupție, unde în ultimele luni au fost audiați foarte mulți politicieni, beneficiază de încrederea a două treimi dintre intervievați. În șefa instituției, Laura Codruța Kovesi, au multă sau foarte multă încredere 43% dintre persoanele intervievate.

Sondajul IRES a fost realizat în perioada 9-10 martie, pe un eșantion de 1.118 indivizi, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Vasile Dâncu: Informația pierde teren în fața emoției

Sociologul Vasile Dâncu a explicat, la Digi24, că aceste date arată că oamenii sunt interesați mai degrabă de spectacol, decât de informație.

Informația pierde teren în fața emoției. O dimensiune e această dramatizare, această trivializare, adică reducem informația la aspecte care sunt secundare, ce funcționează, e un fel de film, câteodată kitsch. Și cei condamnați sau cei acuzați cumva au intrat în acest scenariu, arată câteodată cătușele, gesturi care au fost des criticate de jurnaliști, pe bună dreptate, gesturi care sunt oarecum banale sau oarecum vulgare”, spune Vasile Dâncu.

Pe de altă parte, este un alt lucru care ține de această fascinație a cătușelor și a telejustiției. Este o nevoie reală de dreptate. Oamenii simpli se răzbună de fapt pe politicieni. Acest spectacol e un fel de film al dreptății sociale, chiar dacă uneori nu e de bună calitate”, a adăugat el.

Vasile Dâncu a amintit de declarațiile președintelui Klaus Iohannis, potrivit căruia această etapă a luptei împotriva corupției arată „urât”, dar este necesară pentru România.

Sociologul a mai arătat că în România capitalul cultural e tot mai slab, în condițiile în care doar 5% dintre români spun că au biblioteci cu sute de volume și multe persoane nu au putut numi un scriitor român.

O altă explicație pentru fascinația cătușelor, trivialului sau chiar a înmormântărilor la televizor este iluzia proximității, mai spune sociologul.

Televiziunile dau sentimentul de proximitate cu vedetele, cu un fapt important. Și atunci oamenii simpli, care trăiesc o viață monotonă, modestă, simt că alături de acele personaje (...) Dă sentimentul că suntem în rețea, că nu suntem singuri, ca și în zona virtuală, avem 5.000 de prieteni pe Facebook... Este fals acest lucru, oamenii sunt tot mai atomizați, tot mai singuri, caută un surogat de grup”, spune Vasile Dâncu.

El a amintit că un studiu făcut acum 15 ani arăta că oamenii erau de trei ori mai singuri decât înainte de 1989, pentru că în perioada comunismului, deoarece atunci nu erau la fel de multe posturi de televiziune, oamenii se întâlneau mai des la diferite evenimente.

Ce părere aveți despre condamnarea/arestarea politicienilor?

Foarte bună - 47%

Bună - 30%

Proastă - 9%

Foarte proastă - 11%

Nu știu - 2%

Sursa: IRES

Televiziunile pot contribui la diminuarea corupției?

Cu siguranță da - 36%

Probabil da - 41%

Probabil nu - 11%

Cu siguranțaă nu - 10%

Nu știu - 21%

Sursa: IRES

Câtă încredere aveți în DNA?

Foarte multă - 23%

Multă - 40%

Puțină - 21%

Foarte puțină - 12%

Sursa: IRES

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri