Flăcăii de la Ruginoasa s-au înţeles: anul acesta nu se vor bate cu bâte, vor folosi doar bice

Data publicării:
5494864-Mediafax Foto-Liviu Chirica

Cu măşti pe faţă şi înarmaţi cu bâte, sute de tinerii din Rugioasa îşi dispută, în ultima zi din decembrie, supremaţia pentru anul următor. Este o tradiţie. Luptă se dă între Deleni - ceata din deal şi Văleni - ceata din vale. Cei care ies învingători au dreptul să organizeze toate balurile şi să curteze fetele.

Bătaia nu e însă ca într-o scenă de film. Este cât se poate de reală şi mulţi tineri au ajuns în anii trecuţi la spital cu răni grave. Tocmai de aceea, autorităţile încearcă să-i tempereze. Jandarmii i-au anunţat că nu mai au voie să folosească arme albe.

„Deţinerea, portul, sişu, bâta, toporul, lanţul, ţeava şi ce vreţi dumneavoastă mai departe înseamnă infracţiune”, spune colonelul Gheorghe Stan, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Tinerii se tem să nu fie sancţionaţi de lege, dar la bătaie, tot nu renunţă. „Ceata de pe vale se va prezenta anul acesta fără cioate, doar cu bice”, anunță unul dintre ei.

Oamenii din sat sunt de acord cu respectarea tradiţiei, dar nu şi cu violenţele. „E o tradiţie foarte frumoasă, numai că bătăile astea nu sunt prea bune. Poate ajunge legea să-i liniştească”, își dorește un bărbat din sat.

Ca măsură preventivă, primăria a decis ca pe 31 decembrie, de dimineaţă şi până la prânz, exact în timpul bătăii, să interzică vânzarea băuturilor alcoolice în comună. Dar cine cumpără băutură la ţară, când toţi gospodarii au vin şi ţuică făcute în casă?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri