Florian Coldea, pus la dispoziţia directorului SRI. El este anchetat de o comisie specială

Data actualizării: Data publicării:
FLORIAN COLDEA - AUDIERE - COMISIA DE CONTROL SRI

Prim-adjunctul Serviciului Român de Informaţii a fost pus la dispoziţie după dezvăluirile făcute de fostul deputat fugar Sebastian Ghiţă. Atribuţiile generalului Florian Coldea, care ocupă a doua funcţie în serviciul secret de aproape 12 ani, au fost preluate de directorul SRI Eduard Hellvig. Dezvăluirile omului de afaceri, potrivit cărora a făcut vacanţe exotice cu Florian Coldea şi familia acestuia, sunt acum verificate de o comisie specială, care va stabili dacă legea sau deontologia profesională a fost încălcată.

FLORIAN COLDEA - AUDIERE - COMISIA DE CONTROL SRI
FOTO: INQUAM - Octav Ganea

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea”, a anunţat SRI într-un comunicat de presă.

SRI precizează că „a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp” şi că structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate.

„Instituţia noastră apreciază ca deosebit de important principiul legalităţii, care guvernează întreaga activitate a Serviciului, ca fiind o garanţie a respectării drepturilor omului şi a reputaţiei cadrelor instituţiei. Ne reafirmăm determinarea de a menţine standardele de profesionalism pe care sunt construite alianţele din care SRI face parte alături de servicii partenere din state cu tradiţie şi democraţii consolidate.
Reiterăm faptul că Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi a cetăţenilor români.”, a mai comunicat instituţia.

Numele lui Florian Coldea, vehiculat în legătură cu numiri politice sau cu acţiuni ale justiţiei

Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai mulţi oameni politici în legătură cu diverse numiri în funcţie sau cu acţiuni ale justiţiei. Printre cei care l-au invocat pe Coldea s-au numărat Elena Udrea, Traian Băsescu şi, recent, Sebastian Ghiţă, care l-a menţionat în fiecare dintre cele şapte apariţii ale sale la televiziunea pe care o controlează.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, dispărut de trei săptămâni şi pe al cărui nume a fost emis mandat european de arestare, a declarat, miercuri, într-o înregistrare difuzată de postul de televiziune pe care îl controlează, că la începutul lui 2010 a fost în vacanţă în Seychelles, cu prim-adjunctul SRI Florian Coldea.

În cea de-a şaptea apariţie televizată de la dispariţia sa, Ghiţă a povestit că el şi familia sa au stat 10 zile la Hotelul Hilton Seychelles, împreună cu familia lui Coldea. Sebastian Ghiţă a prezentat şi o fotografie în care a susţinut că se află soţia sa şi soţia lui Coldea, la Disneyland.

Omul de afaceri a susţinut că i-a solicitat lui Coldea sprijinul pentru alegerea lui Victor Ponta la conducerea PSD, la Congresul care urma să aibă loc în februarie, însă acesta i-ar fi răspuns că nu poate pentru că Traian Băsescu nu îl doreşte pe Ponta, preferându-i pe Cristian Diaconescu sau pe Mircea Geoană.

"Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul", susţine Ghiţă. 

Cu toate acestea, jurnalista Floriana Jucan a susţinut, într-o apariţie la Realitatea Tv, în 20 februarie 2010, că a primit un dosar cu peste 30 de pagini de monitorizare a lui Cristian Diaconescu, aspirant la şefia PSD. Ea a povestit atunci că Diaconescu este monitorizat non-stop, inclusiv când merge la sediul central al SRI sau când a mers într-o vizită de 4 ore, pe 5 februarie, la locuinţa unui om de afaceri controversat şi inclusiv în ipostaze care ţin de viaţa privată. Tot ea a spus că Diaconescu "se deghizează" şi se comportă ca un om care are ceva de ascuns. La acel moment, Diaconescu a declarat că monitorizarea sa are legătură cu Congresul PSD şi că este ilegală. De altfel, Cristian Diaconescu şi-a şi retras candidatura la preşedinţia partidului.

Sebastian Ghiţă a mai relatat, miercuri seară, şi un episod în care, la întoarcerea din vacanţă, la Istanbul, Florian Coldea a ales să stea la clasa Economic în avion, deşi avea bilet la clasa Business, pentru că se întâlniseră în aeroport cu jurnalistul Dan Andronic şi se temea, conform lui Ghiţă, că Andronic i-ar putea spune preşedintelui Traian Băsescu că au fost văzuţi împreună.

"Dan Andronic de la EVZ poate să confirme că ne-am intersectat la întoarcere pe aeroportul din Istanbul. Atunci a stat de vorbă la îmbarcare în avion şi cu mine şi cu Coldea. Florian Coldea s-a speriat de Andronic şi deşi avea bilet la business s-a dus la clasa economic. Îi era  frică să nu afle Băsescu cu cine a fost în excursie", a arătat Sebastian Ghiţă.

Toate înregistrărilor lui Sebastian Ghiţă prezentate la televiziunea pe care fostul deputat o controlează au fost depuse la dosarul deschis de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În 4 ianuarie, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal după înregistrarea audio prezentată de Sebastian Ghiţă în care Traian Băsescu vorbeşte despre informaţii pe care le primea din dosare aflate în curs de soluţionare.

În înregistrarea difuzată de postul fostului deputat PSD este redat un dialog între ex-preşedintele Traian Băsescu şi o altă persoană, fiind vorba de informaţii pe care șeful statului le-ar fi primit legat de dosare aflate în curs de soluţionare. Sunt pomenite în discuție dosarul lui Dan Voiculescu și numele judecătoarei Camelia Bogdan, șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și al prim-adjunctului SRI, Florian Coldea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook că recunoaşte înregistrările făcute publice de Sebastian Ghiţă, precizând că sunt din „discuţii private” din ultimele luni ale anului 2016, dar că acestea au fost editate „ceea ce este de natură a crea unele confunzii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri