Frig afară, frig în apartamente. Luni încep probele de căldură

Data publicării:
calorifer

Acum caloriferul este rece. Aşa că ne îmbrăcăm puţin mai gros, am pus un covor jos ca să se mai încălzească şi astea sunt condiţiile”, spune Mariana Sima.

Trebuie să fie trei nopţi consecutive cu temperaturi sub 10 grade. Până astăzi există numai o noapte în care temperaturile au fost de 9,5. Dacă şi în această noapte şi mâine noapte vor fi sub 10 grade, înseamnă că marţi dimineaţă vom furniza căldura”, a spus Valentin Viţalariu, director general RADET.

Nu toate cele 1.200.000 de locuinţe din Bucureşti racordate la RADET vor fi însă bine încălzite. În unele zone, temperaturile minime de 20 de grade Celsius din calorifer vor fi din start mai mici.

Zona Aviaţiei, Colentina, ca şi iarna trecută, din păcate când temperaturile vor scădea este posibil ca temperatura în aceste blocuri să fie mai mică cu câteva cadre. Pentru că exist un deficit hidraulic în acestă zonă a oraşului şi nu putem mări presiunea că riscăm să avariem întreaga reţea. Va fi un deficit de două sau trei, poate patru grade la calorifere”, a spus Virgil Untea, director de producţie la RADET.

Apariţia unor avarii majore ar duce Regia de termoficare în situaţie-limită.

„La această dată avem conturile blocate, asta este principala problemă. Toate conturile se varsă într-un cont ESCROW. De aici, toţi furnizorii de agent termic îşi iau banii. Noi avem bani numai de salarii”, a precizat directorul general al RADET.

Oficialii spun că datoriile RADET către societatea care asigură agentul termic ajung la 760 de milioane de euro. Conducerea Regiei de Termoficare spune însă că a reuşit să asigure un stoc minim de materiale pentru intervenţii la avarii, înainte de blocarea conturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri