Gabriela Firea vrea ca Primăria Generală să revină în vechiul sediu cel târziu în octombrie

Data publicării:
Primaria 1

Primăria Capitalei va reveni în vechiul sediu cel târziu în luna octombrie, urmând să nu mai plătească chirie pentru imobilul în care funcționează în prezent. Potrivit datelor din presă, până la începutul lui 2014 Primăria plătise o chirie totală cifrată la aproape cinci milioane de euro în condițiile în care valoarea sediului în care își desfășoară activitatea primăria era estimată al 13,5 milioane euro.

Gabriela Firea a inspectat luni vechiului sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti din Bd. Regina Elisabeta nr. 47, aflat în consolidare și renovare.
"Am fost la faţa locului pentru a vedea în ce măsură se respectă termenul privind reabilitarea sediului Primăriei Generale din bd. Elisabeta. Acolo a fost deja o întârziere de circa un an de zile din cauza eliberării foarte greoaie a unor avize prevăzute în certificatul de urbanism. Din păcate, în tot acest timp, Primăria Generală a plătit o chirie exorbitantă în imobilul în care funcţionează în prezent. Nu voi accepta sub nicio formă o altă întârziere",a declarat noul primar general, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Până în prezent, clădirea Primăriei din Bd. Regina Elisabeta a fost consolidată anti-seismic integral, conform ultimelor normative în vigoare, iar lucrările de modernizare şi reabilitare a imobilului au fost executate în proporţie de 85%. Ultimul termen contractual pentru finalizarea lucrărilor este de 31 august 2016.

Consolidarea sediului Primăriei a început în 2010, iar lucrările trebuiau finalizate până în august 2013. Bugetul necesat consolidării clădirii a fost majorat de mai multe ori, ajungându-se de la 10 milioane de euro inițial, la circa 30 milioane de euro. 

Clădirea din bd. regina Elisabeta nr. 47 este monument istoric, fiind realizată între 1906-1911 după planurile arhitectului Petre Antonescu. Imobilul are subsol, parter si 4 etaje, suprafața acestuia fiind de aproape 22.000 mp. Calcule făcute de presă au indicat un preț pentru consolidarea unui mp de clădire de peste 1.100 euro, adică cu mult peste cel necesar ridicării clădirii de la zero.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă