Garaje şi porţi blocate de borduri pe drumul european E80

Data publicării:
Borduri

De trei zile, pentru doamna Adela este o adevărată încercare să intre şi să iasă din propria curte. Constructorii care au reabilitat drumul au montat borduri noi în faţa porţii. 

„Dacă ei aşa au proiectul făcut, aşa trebuie să facă. Asta le-a fost explicaţia. Domnule am o poartă acolo. Nu! Ăsta ne este proiectul, aşa trebuie să mergem mai departe şi a rămas aşa”, povesteşte Adela Mălăin.

Şi vecinul ei are acum probleme. Constructorii i-au lăsat drum liber în faţa porţii, dar au blocat de tot accesul în garaj. Potrivit proiectului de construcţie, nicio casă nu poate avea acces mai mare de cinci metri la şosea, iar domnul Ilie ar fi avut nevoie de cel puţin 15.

„Problema este cu garajul acesta. Îl am de vreo 30-40 de ani făcut, şi dânşii au venit şi mi-au blocat intrarea. Nu înţeleg pentru ce”, spune Ilie Anghelescu.

Borduri la fel de înalte au fost montate şi pe drumul de acces către unul dintre magazinele din comună.

Cei de la drumuri şi poduri susţin că aşa se prevede în proiect. Dar când s-a făcut proiectul nu ştiu dacă cei care l-au elaborat au stat de vorbă şi cu noi”, spune Petre Prodileanu, viceprimarul comunei Podari.

Reprezentanţii firmei care s-a ocupat de modernizarea Drumului European 80 susţin însă că totul se va rezolva.

„Deoarece este un drum european, proiectul s-a făcut astfel încât să împiedice cât mai mult cu putinţă accesul pietonilor în drum direct”, spune Dumitru Paladea, reprezentantul firmei de construcţii.

Lucrările de modernizare a drumului european E80 au început în urmă cu doi ani şi încă nu sunt finalizate. Este un proiect realizat cu bani de la Banca Europeană pentru Investiţii, iar valoarea lucrărilor este de 400 de milioane de lei.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri