GPL-ul devine tot mai căutat

Data publicării:
masini furate

  

Din aprilie anul trecut, când a intrat în vigoare noua acciză la carburanţi, într-un service auto se munceşte la foc automat. Patru şoferi vin, în medie, în fiecare zi ca să-şi pună pe maşini instalaţii GPL. Printre ei sunt şi clienţi cu autoturisme de zeci de mii de euro.

„Foarte multe maşini scumpe, care consumă şi mult, vin să monteze GPL. Preţul este pe măsură, 8.000 de lei, dar pentru o maşină normală în opt cilindri este de 2.000 de lei. Amortizarea instalaţiei se face în 10.000 de kilometri”, spune Silviu Raicea, directorul comercial al unui furnizor de instalaţii GPL.

Aglomeraţia din service-uri este confirmată de statisticile Registrului Auto Român, instituţie care omologhează modificările făcute autoturismelor. Potrivit datelor sale, din aprilie anul trecut şi până la finalul lunii martie, peste 58.500 de autoturisme pe benzină şi motorină au fost trecute pe GPL, de două ori mai multe decât în tot anul 2013.

Toţi cei care au făcut această schimbare s-au bucurat în primul rând la gândul că vor plăti mai puţin atunci când alimentează. Preţul unui litru de gaz lichefiat este puţin peste doi lei şi 60 de bani, în condiţiile în care benzina sau motorina costă peste cinci lei şi 60 de bani, litrul.

Un drum dus-întors până la mare ajunge să fie cu 93 de lei mai ieftin, dacă pe maşina cu motor pe benzină şi un consum mediu de 7,5 litri pe suta de kilometri s-a montat instalaţie GPL.

Producătorii auto s-au adaptat tendinţei şi livrează modele cu instalaţia GPL montată deja din fabrică.

Există însă şi dezavantaje. Odată ce aveţi pe maşină o astfel de instalaţie pierdeţi spaţiu din portbagaj şi nu mai aveţi voie în parcările subterane.

Avântul luat de gazul petrolier lichefiat s-ar putea domoli anul viitor, când scăderea accizei cu 20% şi coborârea TVA la 20% ar putea aduce o ieftinire a litrului de carburant cu 40-60 de bani. Pentru GPL, singura ieftinire care se va resimţi va fi cea din scăderea TVA, adică o reducere teoretică a preţului de aproximativ trei procente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri