Guvernul ar putea reduce comisioanele interbancare la plăţile cu cardul

Data publicării:
payment-processing-1024x785

Investitorii străini au solicitat autorităţilor la dezbatere să amâne proiectul privind limitarea comisioanelor interbancare până la momentul adoptării regulamentului la nivelul Uniunii Europene, considerându-l prematur şi în lipsa unui studiu de impact.

Pe un proiect european, noi aparent ieşim cu o lege înainte ca acest proiect să fie finalizat, fără să fi făcut un calcul al impactului asupra categoriilor implicate şi cu o perioadă de tranziţie de şase luni în loc de doi ani. Considerăm că este prematur şi am prefera să fie amânat până va fi implementat regulamentul european”, a declarat Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini.

El a arătat că băncile vor trece costurile în altă parte, respectiv la consumatori, mai ales după doi ani în care sistemul bancar a înregistrat pierderi, iar anul trecut profitul marginal a fost obţinut din diferenţa de trecere de la standardele RAS la IFRS.

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede limitarea comisioanelor interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit.

Nerespectarea nivelurilor maxime ale comisioanelor sau informaţiilor obligatorii din acrodurile bancă-comerciant constituie contravenţie şi vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 200.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri