GUVERNUL PONTA II așteaptă învestirea. Toți miniștrii propuși au fost avizați

Data publicării:
2112 20emotii 20investire-39850

Actualizare ora 16.00 Toți miniștrii propuși au fost validați în comisii, urmează ședința Parlamentului în care premierul va prezenta programul de guvernare și va cere votul de învestitură.

Actualizare ora 15.00 Ministrul propus pentru Transporturi, Relu Fenechiu, a fost avizat în comisiile de specialitate.

Actualizare ora 14.45 Remus Pricopie, propus la Ministerul Educației, Nicolae Bănicioiu, la Ministerul Tineretului și Sportului, Mihnea Costoiu, propus ministru delegat pentru Cercetare, și Titus Corlățean, ministru de externe, au primit aviz favorabil.

Actualizare ora 14.25 Au fost avizați și social-democrații Liviu Dragnea și Mircea Dușa, propuși să preia portofoliul Administrației și Dezvoltării Regionale, respectiv Apărării.

Actualizare ora 14.20. Mariana Câmpeanu, ministrul propus pentru Muncă, dar și Doina Pană, ministru delegat pentru dialog social, au fost validate în comisiile de specialitate.

Actualizare ora 14.00. Au mai fost avizați Eugen Nicolăescu, propus la Sănătate, Eugen Teodorovici, ministrul desemnat pentru Fondurile Europene, Mona Pivniceru, ministrul propus pentru Justiție, Daniel Chițoiu, desemnat ministru al Finanțelor, Liviu Voinea, propus ministru al Bugetului, Constantin Niță, ministru delegat pentru Energie.

Actualizare 13.40. Rovana Plumb, ministru propus pentru Mediu, a primit aviz favorabil.

Actualizare 13.34. Maria Grapini, propusă ministru delegat pentru IMM-uri, Turism și Mediul de Afaceri, a fost avizată favorabil. Și Daniel Barbu, propus la Ministerul Culturii și Cultelor, a trecut cu bine de comisiile de specialitate.

Actualizare 13.12Și liberalul Varujan Vosganian, propus pentru Ministrul Industriei, Comerțului și Competitivității, a primit aviz pozitiv în comisiile reunite pentru politica economică, reformă și privatizare și comisia pentru industrie și servicii.

Actualizare 13.07 Mihai Voicu, ministrul propus pentru relația cu Parlamentul, a primit aviz favorabil în comisia juridică.

Actualizare 12.30. Audierile miniștrilor în comisiile de specialitate au început. Victor Becali, membru în comisia juridică, stă lângă ministrul propus pentru Justiție, Mona Pivniceru.

_______________

PNL și PSD au ajuns la un acord după neînțelegerile apărute joi. Negocierile între Crin Antonescu și Victor Ponta au continuat și vineri și s-au soldat cu un acord, astfel că procedura de învestire a guvernului este deblocată, iar miniștrii guvernului Ponta II vor fi audiați după prânz de comisiile de specialitate. Plenul ar urma să dea votul de încredere în jurul orei 15-16.

Dacă totul merge conform planului, în această seară Cabinetul va depune jurământul la Cotroceni.

Crin Antonescu şi Victor Ponta au discutat de mai bine de două ore în biroul preşedintelui Senatului și au hotărât să treacă peste neînțelegerile din ultimele ore legate de modificarile din structura Guvernului.

Vot de învestitură fără emoții

Potrivit calculelor, Guvernul Ponta II ar trebui să treacă fără probleme de votul din Parlament. Pentru a fi învestit, noul Executiv are nevoie de cel puţin 295 de voturi. Partidele din alianţa de guvernământ au împreună 395 de mandate, din care, 210 sunt ale PSD, 149 ale PNL, 21 ale PC şi 15 ale UNPR.

Cu cele 18 voturi promise de grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, Guvernul Ponta II ar putea aduna un număr record de voturi - respectiv 413.

Opoziţia va vota împotriva învestirii

Parlamentarii ARD, PP-DD şi UDMR au anunţat că se vor opune învestirii. Cu toate acestea, voturile lor nu vor putea pune piedici Executivului format de Victor Ponta, pentru că toate cele trei formaţiuni însumează numai 174 de mandate. ARD are 80 de voturi, PPDD 67 iar UDMR 27.

În legislatura trecută, Guvenul Boc I, format din PDL şi PSD, a fost învestit cu 324 de voturi, cu peste 88 peste numărul minim necesar. În 2009, Guvernul Boc II a primit 276 de voturi pentru, cu 40 mai multe decât era nevoie. Atunci, Executivul a fost susţinut de PDL, UDMR şi UNPR.

La începutul acestui an, Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a trecut la limită testul Parlamentului, cu doar patru voturi peste numărul minim necesar. În mai, Guvernul Ponta a fost votat de 284 de parlamentari, cu 53 peste numărul necesar pentru învestire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri