HANDBAL. Naţionala feminină, surclasată de Germania cu 30-9

Data publicării:
gheorghe 20tadici 204185732 20mediafax 20foto 20ciprian 20sterian-35283

Partida, care s-a jucat în localitatea germană Hamm, a început prost pentru elevele antrenorului Gheorghe Tadici, care au reuşit să înscrie primul gol abia în minutul 12, când gazdele conduceau deja cu 7-0.

Fără mai multe titulare, între care Cristina Neagu, Paula Ungureanu sau Oana Manea, Tadici a încercat să verifice şi alte jucătoare, în vederea apropiatului turneu final al Campionatului European din Serbia, iar scorul a continuat să ia proporţii, ajungând la 20-4, în minutul 37, şi la 25-5, în minutul 47.

Tricolorele se întorc astăzi în ţară, la Arad, de unde vor pleca la Karlovac, pentru meciul-test cu Serbia, programat pe 30 noiembrie. De acolo, echipa naţională va pleca direct la Vrset, locul unde vor avea loc partidele oficiale din grupa D a CE.

Adversarele din grupă ale României sunt Rusia, cu care vom juca la 4 decembrie, Islanda (5 decembrie) şi Muntenegru (7 decembrie).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri