HARTĂ. Cod roşu și portocaliu de inundaţii pe nouă râuri din jumătatea sudică a țării

Data publicării:
harta inun
Inundaţiile au umplut de necazuri sărbătorile a mii de oameni din Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Primejdia nu a trecut nici acum. Este cod roşu de inundatii pentru şase localităţi din Teleorman, iar în urmă cu o oră a intrat în vigoare şi un cod roşu care vizează râurile Teleajen, Prahova şi Ialomiţa, în judeţul Prahova. O avertizare cod portocaliu este de asemenea valabilă pentru 8 judeţe din Muntenia şi Oltenia.

ACTUALIZARE 14:00: Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, 43 persoane au fost evacuate, 34 persoane sunt în continuare izolate, iar alte 6 au fost salvate.

În plus, 300 de gospodării au fost inundate, au fost salvate 700 animale, 200 de fântâni au fost afectate, iar 750 hectare de teren sunt acoperite de ape.

În comuna Icoana din județul Olt apele sunt în retragere, iar drumurile de acces au fost deblocate.


ACTUALIZARE 11:00 Administraţia Zonală a Apelor a prelungit avertizarea de cod roşu de inundaţii în Teleorman până luni la prânz. Este vorba despre şase localităţi din Teleorman situate pe un afluent al râului cu acelaşi nume: Siliştea Gumeşti, Ciolăneşti, Necşeşti, Vârtoape, Călineşti şi Mavrodin.

ACTUALIZARE ora 9:10 Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a dat la Digi24 ultimele informaţii privind acţiunile de evacuare din Teleorman şi Olt, judeţe în care este în vigoare până la ora 12:00 un cod roşu de inundaţii.

Astfel, 93 de persoane au fost evacuate în Olt, 45 în Teleorman. Alte 28 de persoane sunt evacuate pe fondul altor evenimente meteorologice, şi anume alunecări de teren în judeţul Vrancea.

Vicepremierul Gabriel Oprea a solicitat încă încă patru bărci de intervenţie pe lângă celelalte deja existente, pentru judeţul Teleorman.

Dintre cei evacuaţi din Teleorman şi Olt, majoritatea au mers la rude, alţii sunt cazaţi în spaţii puse de autorităţi la dispoziţie. Unii au fost evacuaţi încă de ieri, înainte de viitură.

Pompierii s-au confruntat cu foarte multe refuzuri din partea populaţiei, mai ales din partea celor care aveau deja apă în case, spune Raed Arafat.

Până la o limită se poate înţelege, fără nici o discuţie, înţelegem astfel de reacţii. Dar când (pompierii) recomandă evacuarea, o fac pe bază de informaţii privind riscuri care pot pune viaţa oamenilor în pericol. (...) Din fericire, situaţia nu a ajuns la pierdere de vieţi omeneşti, ceea ce este foarte important. Dar primul lucru este viaţa oamenilor. Recomandarea noastră este să asculte. Dacă situaţia este critică, s-ar putea să nu mai putem ajunge la ei. Oricum vom încerca, dar e posibil să nu putem ajunge înapoi să îi salvăm viaţa.

Al doilea risc îl constituie apa contaminată din fântâni: până când Direcţiile de Sănătate Publică nu anunţă dispariţia pericolului, aceasta nu poate fi consumată, avertizează secretarul de stat în MAI.

Cât priveşte dispariţiile de persoane, nu există cazuri din zonele afectate de inundaţii. Sunt trei cazuri - în Dâmboviţa, unde un bărbat de 83 de ani care a încercat să treacă un pârâu a fost luat de ape. Alte două persoane sunt dispărute de sâmbătă în Buzău, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat.

ACTUALIZARE ora 8:20 Până la această oră, au fost evacuate circa 100 de persoane din judeţele Olt şi Teleorman, în condiţiile în care cel puţin 500 de case sunt inundate. Reprezentanţii autorităţilor spun că unii locuitori refuză să îşi părăsească gospodăriile, dar au fost forţaţi să plece de pompieri.

Primarul din Icoana, Olt, mai spune că avertizările meteo din ultimele zile şi-au atins scopul, aşa încât oficialii din comune nu au fost luaţi prin surprindere de viitură. Încă de sâmbătă dimineaţă, oamenii au fost anunţaţi să îşi ia măsuri de precauţie, pe lângă cele luate de primărie, a spus Gheorghe Perieţeanu la Digi24.

Alerta cod roşu pe râurile Teleorman şi Vedea au fost iniţial în vigoare până duminică, la ora 12:00.

Olt

Comuna Icoana din Olt nu a fost nici pe departe binecuvântată în noaptea de Înviere, peste 300 de gospodării fiind inundate. Pompierii şi jandarmii au luat la pas fiecare casă pentru evacuare, dar oamenii s-au lăsat cu greu convinşi să îşi părăsească locuințele. Alţii au cerut ajutor ca să salveze animalele.

Autoritățile au intervenit de la miezul nopții cu trei autocamioane şi 32 de pompieri şi jandarmi, iar aproape 50 de persoane au fost adăpostite la primărie.

83 de persoane au fost evacuate din localitatea Icoana, dar au fost şi persoane care nu au dorit să plece din case, a spus la Digi24 Cornel Govolan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. „Viaţa nu le este pusă în pericol, dar casele sunt parţial inundate”, a precizat oficialul. Foarte multe anexe sunt de asemenea inundate.

Sunt afectate şi localităţile Movileni, Schitu, Şerbăneşti, Cioteana, Bahina, Sperieţi, Câmpu Mare şi Dobroteasa. Apele sunt în scădere, dar avertizarea de cod roşu pe râul Vedea rămâne în vigoare, a arătat Cornel Govolan.

Primarul localităţii Icoana, Gheorghe Perieţeanu, şi Silviu Neacşu, prefectul judeţului Olt, spun că situaţia nu a fost atât de gravă din 2005. O reuniune de urgenţă a fost convocată la ora 9:00 pentru evaluare şi stabilirea direcţiilor de acţiune.


Teleorman

Este cod roşu de inundaţii şi pe râurile Teleorman şi Vedea, unde oameni din 12 localităţi au fost evacuaţi. Aproape 200 de gospodării sunt inundate, iar peste 500 de hectare de teren sunt acoperite de apă. 150 de pompieri şi jandarmi au intervenit în timpul nopţii pentru a scoate oamenii şi animalele din gospodării.

Sunt afectate localităţile Ciolăneşti, Dobroteşti, Siliştea Gumeşti, iar în Tătăreştii de Sus s-a depăşit nivelul istoric atins în anul 2005 pe râul Teleorman. La ora 4 dimineaţa era de 322, cota istorică înregistrată în 2005 fiind de 292, spune la Digi24 Sorin Sandu, de la ISU Teleorman.

În continuare se preconizează că vor fi probleme pe Râul Câinelui, mai spune oficialul. Sunt pregătiţi încă 150 de subofiţeri care vor interveni, întrucât în jurul orei 12-13 viitura care la ora 6 ajunsese la Ciolăneşti ar ajunge şi la Vârtoapei.

La Ciolăneşti, ofiţerii ISU au salvat un bătrân, iar în localitatea Beuca 39 de persoane au fost evacuate.

Apele au trecut prin peste 100 de gospodării şi 30 de hectare de teren arabil în localitatea Ciolăneştii din Deal. În sat nu se mai putea ajunge: drumul este blocat de ape. La Vârtoape, au fost evacuate animale şi păsări, în condiţiile în care deocamdată nu au fost inundate decât curţile.

Angajaţii ISU Teleorman au venit cu bărci cu motor în zonă şi sunt pregătiţi pentru a salva persoanele aflate în pericol.


Argeş

În sudul judeţului Argeş, terenurile agricole din cinci localităţi au fost afectate de inundaţii. Pe adresa Digi24.ro au ajuns mai multe imagini filmate de reprezentanţii ISU Argeş în comuna Căldăraru. Aici, apele au ieşit din matcă şi au acoperit aproape în întregime culturile de grâu:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri