Hotelurile de epocă au succes la malul mării

Data publicării:
hotel-1

O casă veche de peste un secol, transformată recent în hotel, păstrează parfumul de epocă.

Hotelul are o atmosferă foarte ospitalieră, camerele sunt frumoase, luminoase, personalul este amabil. Foarte frumos!”, spune o turistă din Italia.

La acest hotel a fost cazată şi Principesa Maria, care a plecat încântată. Ea a lăsat un mesaj în cartea de oaspeţi: "Mulţumesc pentru tot, la hotel este minunat!".

Arhitectura specifică centrului vechi din Constanţa, dar şi atenţia la detalii au cucerit-o pe Principesa Maria.

A fost o cinste şi o onoare pentru noi să putem găzdui asemenea oaspeţi. De asemenea, ne putem bucura şi de prezenţa multor turişti străini”, a spus Carmen Pătruescu, administratorul hotelului.

Hotelul a fost inaugurat în 2013, cu o investiţie de aproape 500.000 de euro.

Chiar în inima centrului vechi se găseşte şi un hotel proiectat de Daniel Renard, la începutul secolului XX, arhitect francez care şi-a pus amprenta considerabil în Constanţa și unul dintre cei doi arhitecţi ai Cazinoului din Constanţa.

Preţurile la hotelurile istorice diferă, dar sunt mai mici comparativ cu cele din Mamaia. O noapte la un hotel de 3 stele, cu parfum de epocă, îi costă pe turişti 216 lei, iar cazarea pentru două persoane la un hotel vintage de 4 stele costă 259 de lei. În Mamaia, la trei stele, noaptea de cazare costă 290 de lei, iar la patru stele cel puţin 336 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri