IARNĂ GREA. Autostrada Soarelui, închisă între București și Fetești. La Lehliu, șoferii stau fără apă și hrană

Data publicării:
tiruri

14 șoferi de TIR sunt trași pe drepta pe autostradă la ieșire dinspre Lehliu. În jurul orei 16, unul dintre șoferi a renunțat să mai stea aici și a plecat spre Lehliu, pentru că are o problemă la camion și ar putea rămâne fără căldură.

Unii dintre șoferi refuză să-și părăsească autovehiculele și să meargă să se adăpostească în localitate, pentru că sunt încărcate cu marfă și nu vor ca marfa să fie furată.

Șoferii au fost traşi pe dreapta pe autostrada Bucureşti-Constanţa. Printre ei este și un sârb, plecat de șase zile în cursă, povesteşte cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română că i s-au terminat proviziile de mâcare.

Discuție reporter-șofer sârb:

„-Și cum faceţi, vă duceţi la magazin?

-Magazin, unde?

-În Lehliu, 5 kilometri.

-5? Wow. Catastrofă.”

Iar în situaţia lui mai sunt şi alţii. Pe porţiunea de autostradă Bucureşti-Lehliu s-a putut circula doar câteva ore după ce vântul puternic a început să aducă zăpada pe şosea.

N-am putut încărca aseară şi, până când am plecat, s-a închis deja. Mă descurc dacă e până la noapte numai”, a spus un alt șofer.

Sunt deja câteva ore ore de când aceste tiruri sunt blocate la ieşirea spre autostradă dinspre Lehliu. Iniţial, șoferilor li s-a spus să aştepte volele şi să meargă în coloană, în spatele lor către Bucureşti. Ulterior li s-a transmis să rămână pe loc, până când se va încheia acest viscol.

Tonsonul Lehliu-Feteşti nici nu a mai apucat să fie redeschis în ultimele trei zile, iar de astăzi dimineață în sud-estul României a intrat în vigoare un nou cod roșu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri