Imagini șocante cu tineri, pe stradă, care ar fi consumat drogul „zombie”

Data actualizării: Data publicării:
tineri zombie oradea

Imagini care şochează la Oradea, unde mai mulţi tineri au fost filmaţi pe stradă în timp ce abia se ţin pe picioare după ce au consumat o substanţă extrem de periculoasă. Drogul ar genera aşa numitul efect zombie. A devenit un fenomen, susţin medicii, care se confruntă cu tot mai multe cazuri în ultima vreme.

În imagini se văd trei tineri care nu par să îşi poată controla mişcările. La scurt timp după înregistrare, unul dintre ei a ajuns la camera de gardă a Spitalului Judeţean.

Un pacient de 21 de ani conştient, cooperant, a stat la noi cam trei ore pentru supraveghere apoi a plecat acasă pe propria răspundere”, spune Alexandru Mateoc, medic UPU.

Nu a fost primul caz de acest fel cu care s-au confruntat medicii.

„Cam între 20-25 de cazuri de intoxicații pe lună. (A crescut numărul acestor cazuri față de anii precedenți? )Da, a crescut”, spune Alexandru Mateoc, UPU, SMURD Bihor.

De vină ar putea fi substanţe etnobotanice cunoscute ca droguri-zombie.

„Cam toate substanțele noi cu efecte psiho-active sunt combinații de substanțe chimice și despre aceste droguri supranumite zombie se spune că sunt amestecuri de canabinoizi sintetici”, afirmă Călin Pop - inspector de specialitate în centrul Anti-Drog Oradea.

Specialiştii spun că etnobotanicele au aceleaşi efecte asupra organismului şi produc aceeaşi depedenţă ca şi cocaina, un drog considerat "clasic". Însă, în septembrie Curtea Supremă a decis că nu vor mai fi pedepsite persoanele care consumă acest gen de substanţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri