În instanță pentru exproprieri. Oamenii care au avut terenuri pe Centura de Sud a Craiovei nu sunt mulțumiți de banii primiți

Data publicării:
exproprieri-1

Pentru terenurile din intravilan, statul a oferit 1,2 euro, pe metrul pătrat, iar pentru cele din extravilan, a oferit aproximativ 0,4-0,5 eurocenți. Oamenii spun însă că au ieşit în pierdere. Asta pentru că au cumpărat terenurile într-o perioadă de boom imobiliar, la preţuri care au ajuns şi la 15-20 de euro pe metrul pătrat.

În prezent, preţul pieţei este de aproximativ 10 euro pe metrul pătrat. Unul dintre proprietari a câştigat deja prima bătălie în instanță. Astfel, în urma procesului, fostul proprietar al terenului a obţinut o sumă de aproape nouă ori mai mare decât cea oferită de CNADNR. Mai exact 7.780 de euro, pentru o suprafaţă de 1.945 de metri pătraţi, în loc de 835 de euro.

În decembrie 2011, statul a publicat o listă cu persoanele care au fost expropriate pentru a se construi drumul, respectiv suma de bani ce i se cuvenea fiecăruia. Până acum, banii nu au fost virați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Escrocherie spectaculoasă în Spania: un tânăr s-a cazat la hoteluri de lux și a plătit doar un cent...
Newsweek
Legea pensiilor, schimbată în Parlament. O categorie de pensionari vor primi mai repede bani în plus la pensie
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...