În pijama, în căutarea maşinii ridicate

Data publicării:
pijama

Nicolae Tache a plecat miercurea trecută de acasă, din Bacău, la Spitalul Parhon din Iaşi cu dureri cumplite. Recunoaşte că nu s-a uitat foarte atent unde parchează.

Eu am lăsat-o în forță majoră, că aveam criza de rinichi”, spune bărbatul. A doua zi a fost operat, iar după ce şi-a revenit...

Vineri m-am dus să îmi văd maşina, că trebuia să plec sâmbătă. Şi de unde maşină? Nu mai era maşina. Am intrat în panică”, spune el.

Mai grav este că hainele bărbatului erau în maşină. Aşa că s-a trezit singur, doar în pijamale, într-un oraş străin. Şi aşa a umblat aproape patru zile, în încercarea de a-şi găsi maşina până când a ajuns la poliţie.

Trebuie să înțelegeți că Poliția Locală nu are cum să vă dea mașina înapoi. Mașina dumneavoastră nu este la Poliția Locală”, i-a spus bărbatului Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale din Iași.

Mașina era parcată sub incidența indicatorului rutier Oprirea Interzisă cu semn adițional de ridicare. Dumnealui, cu privire la acest proces verbal, are dreptul de a face contestație”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Iași.

Trimis la firma care i-a ridicat maşina, bărbatul s-a lovit de alt refuz: nu primeşte autoturismul înapoi, dacă nu plăteşte 460 de lei.

După patru ore de discuţii, bărbatul a plecat în sfârşit acasă, la volanul maşinii. Va plăti taxa de recuperare a acesteia, dar spune că-şi va căuta apoi dreptatea în justiţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri