Încă un copil a fost atacat de un maidanez în Bucureşti. Muşcăturile, localizate în principal la nivelul feţei, l-au lăsat fără o jumătate de ureche

Data publicării:
caini 8-1

Un băiat în vârstă de 11 ani a ajuns duminică seară la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, după ce a fost muşcat de un câine maidanez. Copilul le-a povestit medicilor că totul s-a întâmplat în timp ce strângea fiare vechi împreună cu fratele său.

Băiatul prezenta „multiple muşcături de câine, la nivel facial. Cel mai important a fost faptul că jumătate din pavilionul auricular stâng nu mai era, deci a fost jumătate de ureche smulsă de câine. La nivelul umărului şi la mână, stânga mai prezenta muşcături”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, dr. Raluca Alexandru, pentru Digi24.

A fost în sala de operaţii, s-a practicat sutura plăgilor şi a fost dus la Spitalul „Matei Balş”, pentru tratamentul antirabic”, a precizat sursa citată.

Potrivit altor surse din unitatea medicală citate de Mediafax, băiatul ar fi prezentat leziuni la unul dintre picioare.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Luna trecută, un copil de numai patru ani a murit după ce a fost sfâşiat de o haită de maidanezi.

Pe străzile Capitalei sunt circa 60.000 de câini fără stăpân, conform rapoartelor autorităţilor. Primăria nu a început încă eutanasierea câinilor vagabonzi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de aproape este Elon Musk de controlul armelor nucleare ale SUA
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Pro FM
Iubita lui Liam Payne, interviu dureros despre pierderea solistului: "Încă nu cred că nu mai e. Am simțit că...
Film Now
TRAILER „Jurassic World Rebirth”. Franciza în care Scarlett Johansson încerca de mai bine de 10 ani să intre...
Adevarul
Profesoară hărțuită de un prieten apropiat cu ajutorul inteligenței artificiale: „Fiecare moment s-a...
Newsweek
Cum poți afla ora exactă la care pensia pe februarie intră pe card? Mesajul vine pe telefon
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Cum arată azi rivalele Jenna și Lucy din "13 Going on 30". Jennifer Garner și Judy Greer, ieșire ca fetele...
UTV
Oana Radu, despre căsnicia cu Cătălin Dobrescu: „Mâncam în baie, mă ascundeam...mă obliga să mă cântăresc...