Incendiu în clubul Colectiv | Trei zile de doliu naţional. Declaraţii cutremurătoare 

Data publicării:
incendiu colectiv club agerpres-1

Foto: Agerpres 

Cei care pot furniza sau au nevoie de informații pot suna la numerele de urgență 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.

URMĂRIȚI DESFĂȘURAREA EVENIMENTELOR AICI


ACTUALIZARE 6:15 Trei dintre cei 27 de morți sunt neidentificați.

Două dintre persoanele decedate ar fi minori.

81 dintre răniți au fost identificați în urma apelurilor la numerele de urgență.

ACTUALIZARE 6:10 În total, 164 de persoane au fost internate în 13 spitale din București.

Dintre acestea, la Spitalul Floreasca 15 sunt în stare gravă, sunt la Terapie Intensivă, ventilate artificial, care respiră cu ajutorul aparatelor. 

Medicii spun că în cazul arsurilor pe care le-au suferit, profunde și extinse, este nevoie de trei până la zece zile pentru a face un prognostic. Este de văzut cum răspunde organismul lor în acest timp la tratament.

La Spitalul de Arși, dintre cele 27 de persoane care au rămas internate, zece sunt în stare critică și patru sunt în stare gravă.

La Spitalul Universitar, nouă pacienți sunt în stare critică.

ACTUALIZARE 6:00 Poliția locală a Sectorului 4 a păzit toată noaptea locul tragediei, care acum este sigilat și izolat. Procurorii vor reveni azi să-și continue ancheta. Deocamdată nimeni nu a fost pus sub acuzare.

ACTUALIZARE duminică, ora 00.05. În jur de 30 de persoane rămân în stare critică și se zbat între viață și moarte.

Trei persoane din cele decedate sunt încă neidentificate. Trupurile lor se află la Institutul Național de Medicină Legală.

Expert în siguranța la incendii: „Nu am cuvinte! Acolo au fost oameni inconștienți”

Mărturia unui chirurg de la Spitalul Universitar: „Am simţit că văd iadul pe pământ”

ACTUALIZARE 22.54. Adela Golea, medic-șef UPU-SMURD Cluj, a explicat, la Digi24, cât de importantă este mobilizarea populației după tragedia de vineri seară.

ACTUALIZARE 21.45. Diana Vasile, președintele Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), a vorbit, la Digi24, despre trăirile complexe ale celor care supraviețuiesc unei tragedii precum cea din Clubul Colectiv.

ACTUALIZARE 21.10. Medicii de la Spitalul Județean Buzău și o echipă venită de la București au prelevat, sâmbătă, piele și alte organe de la un buzoian în vârstă de 64 de ani aflat de două zile în moarte cerebrală. Acestea urmează a fi folosite pentru tratarea arsurilor victimelor incendiului din Capitală.

ACTUALIZARE 20.46. Ministrul Sănătății a declarat că 33-35 dintre persoanele rănite sunt în stare critică.

ACTUALIZARE 20.04.  Intervenția echipelor de salvare a fost îngreunată de faptul că un gang strâmt a fost singura cale de acces a echipajelor de salvare în curtea Clubului Colectiv.

ACTUALIZARE 19.36. Mai multe cluburi din Bucureşti vor fi închise în această seară, potrivit anunţurilor făcute pe paginile proprii de Facebook. 

ACTUALIZARE 19.17. Mărturia unui pompier care a participat la stingerea incendiului din clubul Colectiv

ACTUALIZARE 18.28. Clubul Colectiv funcţiona, alături de alte localuri, în fosta clădire a unei celebre fabrici de încălţăminte. Proprietarii plăteau lunar chirie de 3,5 euro pentru fiecare metru pătrat al halei pe care o ocupau. Vorbim despre trei oameni de afaceri care vin din industria organizării de spectacole şi din publicitate.

ACTUALIZARE 18.05. MedLife vine în sprijinul eforturilor depuse de spitalele de urgenţă pentru ajutorarea victimelor incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti şi pune la dispoziţie serviciul de chirurgie plastică din camera de garda a spitalului Life Memorial Hospital, pentru tratamente în regim de ambulatoriu. Victimele care au nevoie de astfel de tratamente se pot prezenţa începând de astăzi la camera de garda a Spitalului Life Memorial Hospital de pe Calea Griviţei nr. 365 sau telefona la numărul de call center 021/9646.

ACTUALIZARE 17.00. Expertiza la faţa locului s-a încheiat.

Găman George, directorul general al Institutului de securitate minieră a declarat, la club Colectiv, că la faţa locului a fost găsit un singur extinctor mic, folosit.

În urma cercetării efectuate la faţa locului au mai fost găsite „urme textile, de materiale arse sau pe jumătate arse”, a adăugat Găman.

ACTUALIZARE 15.40. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat sâmbătă că în spitalele bucureștene se înregistrează câteva zeci de răniți aflați în stare critică sau gravă, proveniți din incendiul de la clubul din Capitală, dar a menționat că situația poate evolua "de la oră la oră".

"Aici sunt zece, la Floreasca sunt 13, la Bagdasar opt, la Pantelimon unu, care a fost transferat la Floreasca, la Municipal sunt opt în stare critică, în diverse stadii, pentru că unii sunt în stare critică, unii în stare gravă, dar, repet, situația poate evolua de la oră la oră", a susținut Bănicioiu, la Spitalul de Arși.

El a adăugat că au fost identificați 16 pacienți și au rămas neidentificați 11 și le-a recomandat rudelor acestora din urmă să apeleze numerele de telefon mediatizate de MAI.

Întrebat dacă este mulțumit de modul cum s-a acționat de către organele cu atribuții în domeniu, de la declanșarea incendiului și până în prezent, ministrul Sănătății a spus că s-a intervenit în parametrii normali pentru astfel de situații, de la primul apel și până când pacienții au ajuns în unitățile de primiri urgențe.

"Practic, vorbind cel puțin de partea de urgență, partea spitalicească, cred că a funcționat foarte bine. Și colaborarea între cele două ministere — Sănătate și MAI — a fost foarte bună", a subliniat Bănicioiu.

ACTUALIZARE 15.34. Tragedia de noaptea trecută i-a marcat pe viaţă pe toţi cei care au participat la concertul din club Colectiv. Ana Maria a scăpat ca prin minune. Povesteşte că de la începutul concertului au fost folosite artificii, lucru care i-a dat de gândit prin felul în care erau amplasate. 

ACTUALIZARE 14.56. Tragedia din clubul Colectiv generează mai multe tipuri de traume, iar spirjinul psihologic este fundamental în ameliorarea și vindecarea acestora, a spus, la Digi24, Diana Vasile, președintele Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT).

ACTUALIZARE 14.38. VIDEO. Primele imagini de la locul tragediei

ACTUALIZARE 14:00. Balurile bobocilor care urmau să aibă loc în perioada următoare au fost anulate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

ACTUALIZARE 13.20. Premierul Victor Ponta a declarat în ședința de Guvern că zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie vor fi declarate zile de doliu național.

ACTUALIZARE 13.15. K. Iohannis, vizibil marcat, la club Colectiv: "Am vrut să văd acest loc, este incredibil, un spaţiu total impropriu"

ACTUALIZARE 12.45. Klaus Iohannis a ajuns la clubul Colectiv, unde a depus un buchet de flori şi a ţinut un moment de reculegere.


ACTUALIZARE 12.37. Klaus Iohannis a plecat de la Cotroceni, după ce s-a întâlnit cu Gabriel Oprea şi Raed Arafat.

Şeful statului merge la locul tragediei, la clubul Colectiv.

ACTUALIZARE 12.10. A fost reluată cercetarea la faţa locului la clubul Colectiv.

Au revenit anchetatorii care au mai cercetat locul incendiului şi noaptea trecută după intervenţia medicilor. După ce dosarul a fost preluat de Parchetul General, s-a decis reluarea acestei cercetări. Au venit şi poliţişti criminalişti, specialişti de la intervenţii pirotehnice.

VIDEO Tiberiu Niţu

La faţa locului, specialiştii au constatat emanaţii de gaz.

Ancheta este coordonată direct de procurorul general Tiberiu Niţu. Primele acuzaţii sunt de omor calificat şi distrugere calificată, acestea fiind primele coordonate, a spus Tiberiu Niţu.

ACTUALIZARE 11.55. Mesajul Majestății Sale Regele Mihai I, în urma incendiului tragic din Capitală. 

 

ACTUALIZARE 11.40. I. Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie de la Floreasca: "Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli"

ACTUALIZARE 11.20. Trei dintre răniţii în incendiul din club sunt cetăţeni străini. Este vorba despre doi spanioli şi un italian.

ACTUALIZARE 11.05. Klaus Iohannis a ajuns la Spitalul Floreasca:

„Sunt îndurerat, cutremurat şi revoltat că o astfel de tragedie de proporţii s-a putut întâmpla chiar în mijlocul Bucureştiului. Atâţia oameni tineri, nevinovaţi care pur şi simplu s-au dus să se distreze au murit nevinovaţi. Mulţi sunt răniţi.

Voi merge să îi vizitez pe unii dintre cei răniţi, să încerc să vorbesc cu ei sau cu aparţinătorii.

 

 

E foarte important să tragem primele învăţăminte. Ce s-a întâmplat e cauza faptului că s-a abordat după principiul lasă că merge şi aşa.

Am indicii că nu au fost respectate reglementările legale, că ignorarea normelor şi a legilor a dus la această tragedie. Sper ca autorităţile să termine repede şi ferm anchetele şi să avem concluzii cu care putem pe urmă să explicăm părinţilor, fraţilor, prietenilor victimelor de ce s-a întâmplat această tragedie.

Toată noaptea am fost în legătură cu autorităţile, dimineaţă cu procurorul general, i-am rugat pe toţi să vină cât se poate de repede cu concluzii care ne ajută să explicăm oamenilor ce s-a întâmplat şi ce trebuie să facem ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.

Am fost cutremurat la ştirea că sunt victime, e ceva ce nu trebuie să existe şi am antamat deja de azi noapte ideea doliului naţional, vom avea cred astăzi deja o hotărâre de guvern conform legii.

Le mulţumesc celor care au fost acolo şi au intervenit. Echipajele şi-au făcut datoria, medicii la fel, cred că autorităţile îşi fac acum datoria. Pentru unii e prea târziu dar e bine că am avut această reacţie rapidă şi ce s-a putut salva să fie salvat”.

ACTUALIZARE 10.40. Paisprezece dintre pacienţii internaţi la Spitalul Floreasca sunt ventilaţi mecanic. Rudele celor internaţi spun că medicii nu le oferă prea multe informaţii, se aşteaptă o perioadă pentru stabilizarea stării lor.

La Floreasca au ajuns 57 de pacienţi, dintre aceştia 25 au fost externaţi, iar 17 au fost transferaţi către alte spitale.

ACTUALIZARE 10.33. La ora 12.00, Klaus Iohannis se întâlneşte cu ministrul de Interne Gabriel Oprea şi cu secretarul de stat Raed Arafat.

ACTUALIZARE 10.30. Spitalul SRI a primit 7 răniți în urma tragediei din București, anunţă Serviciul Român de Informaţii.

Eduard Hellvig a dispus ca Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr. Agrippa Ionescu să intre în dispozitivul de urgență pentru primirea și tratarea răniților.

„În Unitatea de Primiri Urgențe, au fost internate 7 persoane, dintre care 4 cu răni foarte grave și 3 intoxicate cu fum. Dintre cele 7 persoane, două au cetățenie spaniolă și una cetățenie italiană. Pacienții internați la Spitalui Clinic de Urgență prof.dr.Agrippa Ionescu beneficiază de cea mai atentă monitorizare medicală și de tratament adecvat stării lor de sănătate. SRI a ținut legătura permanent, din momentul debutului crizei, cu viceprim-ministru Gabriel Oprea, secretarul de stat Raed Arafat și sistemul medical de urgență. Datele sunt comunicate în permanență către MAI și Ministerul Sănătății. Conducerea Serviciului își exprimă solidaritatea față de cei afectați de incendiu și transmite condoleanțe familiilor îndoliate”, a transmis SRI.

ACTUALIZARE 10.25. Ancheta a fost preluată de Parchetul General.

ACTUALIZARE 10.05. Zece dintre pacienţii internaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti sunt în stare foarte gravă, având arsuri pe jumătate din suprafata corpului. Toţi sunt intubaţi, iar prognosticul în cazul lor e rezervat. Situaţia în cazul lor se poate agrava în zilele următoare, a declarat un medic de la Spitalul de Arşi din Bucureşti.


ACTUALIZARE 9. 50. Klaus Iohannis va ajunge la Spitalul Floreasca la ora 11.00.

ACTUALIZARE 9.30. Reprezentaţii companiei care a organizat show-ul pirotehnic din clubul Colectiv nu vor să ofere detalii suplimentare. Ei spun însă că şi alte firme au fost implicate în realizarea spectacolului de artificii.

Discuţie telefonică între un reporter Digi24 şi reprezentantul firmei care a organizat show- ul pirotehnic:

„Reporter: Vă sun de la Digi24, de la ştiri. Vrem să întrebăm dacă putem să vorbim cu un reprezentant al companiei. Am fost informaţi că dumneavoastră aţi organizat show-ul de aseară, acolo unde a avut loc tragedia. Am vrea să vorbim cu cineva.

Reprezentant firmă: Nu a fost în totalitate show-ul organizat de noi. În momentul acesta nu pot să vă dau niciun detaliu.

Reporter: A fost o coproducţie?

Reprezentant firmă: Nu pot să vă spun”.  

ACTUALIZARE 9.10. Ministrul Sănătăţii: „Facem apel pentru a nu fi aglomeraţie şi pentru conservare pentru zilele următoare când vom avea nevoie de cantităţi suplimentare. Să nu ne ducem toţi... este asigurat necesarul. Sunt cele trei centre unde se pot duce oamenii”.

ACTUALIZARE 9.00. Mesaj transmis de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Cuvintele de regret aproape că-și pierd valoarea în fața unei tragedii de asemenea proporții. Cu toate acestea, în numele Senatului României, țin să exprim sentimentele noastre de compasiune față de familiile și prietenii celor dispăruți, precum şi faţă de cei răniți în acest dezastru”. 

ACTUALIZARE 8.44. Raed Arafat a făcut noi precizări: clubul Colectiv nu avea autorizaţie pentru organizarea de evenimente la care să participe un număr aşa mare de persoane. „Nu avea autorizaţie pentru aglomerări de persoane, pentru activităţi cu persoane multe”.

ACTUALIZARE 8.30. Alin Anastasescu, principalul acţionar al Clubului Colectiv, a fost chemat noaptea trecută la audieri. El a ajuns la Poliţia Capitalei în jurul orei 3:30.

La audieri vor trebui să vină patronii şi organizatorii evenimentului pirotehnic. Din primele informaţii se pare că nu ar fi singura firmă care a organizat acest eveniment pirotehnic.

Anchetatorii trebuie să stabilească cu exactitate numărul persoanelor care erau în club la momentul tragediei, care era capacitatea clubului, dacă patronii aveau asigurate condiţiile de evacuare.

În cursul nopţii, poliţiştii au mers din spital în spital pentru a sta de vorbă cu persoanele care puteau da declaraţii despre tragicul eveniment.

ACTUALIZARE 7.50. Firma avea autorizaţie de funcţionare pentru spectacole cu materiale pirotehnice din grupal I, cele mai slabe, mai puţin periculoase şi mai puţin spectaculoase, pentru spectacole în interor. Astfel, nu ar fi fost necesară o astfel de solicitare de la ISU pentru un eveniment de tipul celui de aseară, dar anchetatorii caută probe dacă nu cumva societatea a folosit materiale pirotehnice din grupele superioare, care ar fi avut nevoie de autorizaţii suplimentare, ce ar fi presupus o solicitare către municipalitate, apoi către poliţie şi apoi către ISU. ISU ar fi trebuit să verifice spaţiul şi apoi să decidă dacă emit sau nu această autorizaţie.

S-au făcut cercetări după ce IML a preluat trupurile neînsufleţite, s-au demarat procedurile de cercetare la faţa locului, care continuă la această oră.

Specialiştii urmează să se intereseze strict de materialele pirotehnice folosite. Între timp, procurorii au deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

ACTUALIZARE 7.45. Nu exista niciun fel de autorizare de la ISU pentru spectacolul pirothenic de aseară, a declarat Raed Arafat.

Nu a existat nicio solicitare către ISU pentru verificări şi autorizări pentru un eveniment care presupune spectacol pirotehnic la interior, a adăugat Raed Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat spune că incendiul a fost anunţat la ora 22.32 de minute, iar echipajele au ajuns la faţa locului 11 minute mai târziu.  

ACTUALIZARE 7.40.  Vor fi trei zile de doliu naţional după incendiul din clubul bucureştean, a decis Guvernul.

ACTUALIZARE 7.30. Filmul evenimentelor şi declaraţii cutremurătoare ale martorilor


ACTUALIZARE 7.10. Unsprezece spitale din Bucureşti sunt pline până la refuz cu oameni răniţi în incendiul devastator din Clubul Colectiv. La Spitalul Muncipal sunt 24 de răniţi, 9 în stare gravă. Pentru unul dintre cei aduşi aici, medicii nu au mai putut face nimic.

La Spitalul Floreasca au ajuns cei mai mulţi răniţi. Sunt 56 de oameni internaţi acolo din care 17 la terapie intensivă.

La Spitalul de Arşi au fost aduşi 35 de răniţi. La aceasta oră mai sunt internaţi 28.

Pentru că unităţile de primiri urgenţe din Capitală sunt arhipline, o parte dintre victime ar putea fi mutate în alte spitale din ţară. Ministerul Apărării a anunţat că două avioane şi două elicoptere sunt pregătite pentru a transporta răniţii.

Mircea Duşa: „Avioanele sunt pregătite, în momentul în care ni se solicită, decolăm imediat. Două avioane sunt pregătite, echipate medical, şi două elicoptere”.



ACTUALIZARE 04.50. În această noapte, spitalele din Capitală au fost luate cu asalt de rudele răniţilor. Panica a fost cu atât mai mare cu cât numărul special de urgenţă, pus la dispoziţie de autorităţi, a fost suprasolicitat şi mulţi nu au reuşit să obţină informaţii. În lipsa unor răspunsuri clare de la autorităţi, şi-au pierdut răbdarea şi au luat la pas oraşul. 

Condiții pentru donatorii de sânge:

Mai multe informații găsiți pe site-ul Centrului de Transfuzie Sanguină București.

Chiar dacă medicii și autoritățile au anunțat că pentru această noapte spitalele au suficiente rezerve de sânge, la centrul de transfuzii s-a făcut coadă din cursul nopții.

La centrul de transfuzie de pe Felix e full. Am aflat de pe drum ca exista rezerve de sange pentru noaptea asta.Am...

Posted by Faiăr Silviu on Friday, October 30, 2015



ACTUALIZARE 00.40. Ministrul Apărării a anunțat că „sunt pregătite două avioane, două elicoptere” pentru cazul în care este nevoie ca răniții să fie transportați în alte spitale din țară.


ACTUALIZARE 04.07. Pe Facebook a apărut o fotografie cu momentul în care s-a declanșat incendiul:

Foto: Facebook / Alex Sanda

ACTUALIZARE 04.05. Clubul a fost controlat în urmă cu 10 zile. Comunicatul primăriei Sectorului 4:

„La data de 21.10.2015, inspectorii din cadrul Direcției Inspecție și Control- Serviciul Inspecție Comercială au efectuat un control tematic la operatorul economic sus – menționat care desfășura activitate de alimentație publică, conform Certificatului Constatator eliberat în data de 03.10.2014. În urma verificării documentelor s-a constatat că societatea deține Acord de Funcționare nr.3909/14.01.2015 (valabil până la data de 14.01.2016) și Autorizație de Funcționare nr.369/14.01.2015 (valabilă pe anul în curs). De asemenea, operatorul deține Contract de locațiune nr.124/30.09.2014 cu valabilitate până la data de 01.10.2017.

Urmare a controlului efectuat s-a mai constatat că societatea desfășura activitate de alimentație publică cu personal necalificat în domeniul alimentar, faptă ce ccontravine prevederilor O.G. nr. 99/2000, rep., motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă

Având în vedere dimensiunile tragediei, pentru a veni în sprijinul victimelor, în zorii zilei de 31 octombrie a.c., începând cu orele 08.00, întregul efectiv al Poliției Locale Sector 4 se va deplasa la Centru de Transfuzii Sanguină București, pentru a dona sânge”.


ACTUALIZARE 03.36. Reprezentantul Spitalului Municipal: 25 de pacienți aduși cu ambulanța, pe lângă cei care au venit singuri și au și plecat, pentru că nu erau cazuri grave. Din cei 25, unul este decedat și nouă sunt în stare foarte gravă. Au în principal arsuri ale căilor respiratorii. Nu a fost nevoie de niciun sprijin din punct de vedere al sângelui.

Situațiile medicale se modifică de la o clipă la alta, sunt cazuri de arsuri.

De mâine dimineață de la ora 8 punctul de donare de sânge va fi deschis.

Au venit ventilatoare de la alte spitale pentru a asigura și urgențele care vin de mâine încolo. Avem cinci ventilatoare disponibile pentru alte urgențe.

Raed Arafad: 180 de persoane au ajuns la spitale, dar pacienții care nu sunt grav răniți pleacă din spital. Se face o echilibrare a numărului de pacienți în spitale, în funcție de necesități. Toate spitalele s-au mobilizat exemplar. Până dimineață vedem câți vor rămâne.

 Pe de altă parte, patronul clubului este audiat la poliție.

Acesta va trebui să îi lămurească pe anchetatori cum a fost organizat focul de artificii.

Aceasta, în condițiile în care polițiștii spun că a fost un incendiu extrem de violent, iar clubul avea o singură ieșire.


ACTUALIZARE 03.15. Prima ipoteză pe care merg anchetatorii este un incendiu și nu o explozie, a declarat procurorul de caz. A fost deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, iar astăzi se va face identificarea celor 27 de persoane decedate și vor fi audiați cei care dețin și administrează clubul, a declarat procurorul de caz.

Clubul avea autorizație de funcționare, au declarat reprezentanții primăriei sectorului 4.

Pe de altă parte, clubul a fost amendat în urmă cu câteva săptămâni pentru lipsă de personal calificat.  


ACTUALIZARE 03.09 Un alt martor care a supraviețuit tragediei spune că a mai fost la concerte în clubul Colectiv și a mai asistat la efecte pirotehnice aici. Vlad Bușcă spune că, de data aceasta, problema a fost că artificiile au fost poziționate perpendicular pe stâlp. De altfel, el este cel care a făcut una dintre fotografiile cu focul de artificii din club, chiar înainte de izbucnirea incendiului.

El a spus că circa 400 de persoane erau în club în vineri seara în momentul în care a izbucnit incendiul. Aceasta, la o singură ieșire.

 Foto: Facebook / Vlad Bușcă

ACTUALIZARE 02.55. Relatarea unei persoane care a fost la concert:

S-au aprins niște lumânări din acelea de tort, ca de nuntă, de ard. Au aprins niste lumânări ca de tort, două pe o parte, două pe alta. Două s-au stins normal, celelalte două din partea dinspre spre scenă au aprins tavanul. A coborât focul pe stâlp, atunci oamenii au ieșit în panică, ne-am grăbit către ieșire, după care s-a întâmplat o vâlvătaie enormă, a ars tot tavanul. Am simțit o căldură năprasnică, m-am ferit, am avut noroc că am avut o sticlă de bere în mână, am vărsat-o pe mine și în acest fel, iată-mă, trăiesc. (Ultimele imagini pe care mi le amintesc sunt, n.r.) cățărându-mă pe oameni și încercând să ies afară”, povestește un alt martor, care a suferit răni ușoare în urma incendiului.

ACTUALIZARE 02.40. Comunicatul Ministerului de Interne:

Toate persoanele care necesitau îngrijiri medicale au fost deja transportate cu ambulanțe și echipaje SMURD la mai multe spitale din București. Precizăm că primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenție au ajuns la fața locului la 22.43.

La intervenție au fost mobilizate toate forțele MAI, iar la Guvern este monitorizată întreaga situație de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență care funcționează 24 de ore din 24.

Vicepremierul a convocat la sediul Guvernului României, sâmbătă, 31 octombrie a.c., la ora 7.00, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, unde sunt reprezentate toate ministerele și autorități centrale cu competențe în astfel de situații.

La acest moment, 162 de persoane au fost transportate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu.

Din păcate, în urma incendiului 27 de persoane au decedat.

Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.


ACTUALIZARE 02.35. Noi informații despre pacienții de la Spitalul Floreasca:

Bogdan Oprița: Au ajuns 56 de victime care au necesitat stabilizare, tot personalul din UPU a venit de acasă, conducerea spitalului, șefii secțiilor de terapie intensivă.

Medicul a precizat că au fost aduși 16 răniți foarte grav, 14 dintre ei au ajuns la terapie intensivă și apoi chirurgie. 8 răiniți intubați și ventilați au fost trimis la alte spitale. Vor mai fi trimiși și alții.

Raed Arafat: Sunt 155 de persoane în spitale, o parte s-ar putea să plece acasă, cei care au răni minore.

Și-au oferit ajutorul Spitalul Militar, Spitalul SRI. Fiecare spital va decide dacă o parte dintre pacienți trebuie transferați.

Sunt 10 numere anunțate, dar să aibă răbdare, se vorbește tot timpul la ele. Unele persoane nu au fost încă identificate pentru că nu au acte la ele.

„Este o tragedie fără precedent și este o intervenție fără precedent”, a mai spus Raed Arafat.


ACTUALIZARE 02.08 Una dintre persoanele internate la Spitalul Universitar, care nu a fost încă identificată, a murit în urmă cu scurt timp.

Ceilalți răniți sunt în stare stabilă, dar sunt monitorizați permanent.

Între timp, secretarul de stat Raed Arafat face un tur al spitalelor, pentru a vedea dacă medicii au nevoie de ajutor.

La Floreasca nu se poate dona sânge în această noapte. Donatorii sunt rugați să meargă în această dimineață la Centrul de Transfuzii din Str. Constantin Caracas nr. 2, sectorul 1. Se poate dona, de asemenea, și la Spitalul Universitar începând cu ora 08.00, a anunțat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Pentru noaptea aceasta există rezerve de sânge pentru toate spitalele”, a spus ministrul. El a adăugat că, pentru urgențe, centrul de transfuzii este deschis.


ACTUALIZARE 01.44Focul a pornit de la nişte artificii. S-a extins pe stâlpul clubului după care a luat foc totul. Uşa de evacuare - era doar una singură deschisă, celalaltă era blocată. S-au călcat în picioare. Au spart uşa. În 20 de minute a venit primul echipaj de poliţie. După care au venit pompierii. Au intrat cu măştile de oxigen înăuntru şi au băgat cam o linie la 30 de minute. Explozie nu a fost, dacă era explozie muream cu toţii”, povestește un martor al tragediei.



ACTUALIZARE. Patru răniți de la Floreasca au fost transportați la Spitalul Pantelimon.


ACTUALIZARE 01.38 Comitetul pentru situații de urgență se reunește la Guvern în această dimineață, la ora 07.00.

ACTUALIZARE 00.27 Focul a pornit de la nişte artificii. S-a extins pe stâlpul clubului după care a luat foc totul. Uşa de evacuare - era doar una singură deschisă, celalaltă era blocată. S-au călcat în picioare. Au spart uşa. În 20 de minute a venit primul echipaj de poliţie. După care au venit pompierii. Au intrat cu măştile de oxigen înăuntru şi au băgat cam o linie la 30 de minute. Explozie nu a fost, dacă era explozie muream cu toţii”, povestește un alt martor.


ACTUALIZARE 00.21. Începe transferarea unora dintre pacienții de la Floreasca la alte spitale. Cei care nu sunt răniți grav sunt duși la alte unități medicale.

Între timp, la locul accidentului a început ancheta pentru a se stabili cauzele incendiului.




ACTUALIZARE 01.00. Ministerul Sănătății a făcut un apel la donare de sânge pentru răniții din incendiul din această seară.

Numărul răniților care au ajuns la spitalele din București:

Floreasca – 50 de persoane

Spitalul de Arși – 27

Elias – 4

Spitalul Militar – 4

Pantelimon – 3

Spitalul Județean Ilfov – 1

Sf. Ioan – 9

Bagdasar – 24

Municipal – 16

Colțea - 7



ACTUALIZARE 00.38. Bilanțul a crescut la 26 de morți. Mai mulți răniți au ajuns la spital cu mașini particulare sau taxiuri. 154 de persoane au ajuns la spital.

Raed Arafat a anunțat un număr de telefon pentru membrii familiilor și prietenii celor care au fost în club în această seară. Aceștia sunt rugați să sune la 021 206 9291.



ACTUALIZARE 00.28. Surse medicale spun că numărul persoanelor care au murit în incendiu se apropie de 40. Pe de altă parte, unii dintre cei care au ajuns la spitalul Floreasca cu răni grave sunt străini.

La acest spital au ajuns zeci de răniți. Surse medicale spun că nu mai e loc în saloane și că sunt tărgi inclusiv pe holuri. Sursele mai spun că un centru de primire ar putea fi organizat și în sediul unei bănci din apropiere.

În niciun spital de urgență din Capitală nu mai sunt locuri.

Surse din Ministerul de Interne spun că la nivelul MAI este cod roșu pentru situații de urgență, ceea ce înseamnă că se poate cere sprijin de la orice structură de salvare din țară. 

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că se suplimentează garda în toate spitalele din București.


ACTUALIZARE 00.25. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în urma incendiului din Capitală.

„Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune”, a scris președintele pe Facebook.

Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este...

Posted by Klaus Iohannis on Friday, October 30, 2015

ACTUALIZARE sâmbătă, ora 00.10.

25 de persoane au murit și 88 au fost rănite în incendiul din Capitală. Răniții au fost transportați la toate spitalele de urgență din București.

„Este alarmă generală la Ministerul de Interne, l-am informat și pe președintele Iohannis”, a spus Gabriel Oprea.

„Au intervenit 11 mașini de pompieri, 28 de mașini de prim-ajutor de la SMURD, 21 de mașini de la Serviciul de Ambulanță, două mașini de terapie intensivă de la SMURD”, a spus și Raed Arafat.



ACTUALIZARE. 23.56. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat la Digi24 că, potrivit unui bilanț provizoriu, 18 persoane și-au pierdut viața.

Alin Pândaru, unul dintre cei care a fost în această seară în club, a povestit că în timpul concertului a pornit un incendiu din cauza unor artificii. Incendiul s-a extins rapid din cauza spațiului mic.

Bărbatul a povestit că toți oamenii s-au repezit spre ieșire și că s-a creat îmbulzeală.

Nu a avut loc nicio explozie, spune el, deși unii martori spun că au auzit zgomotul unei explozii.

În club erau circa 500 de persoane, spune Alin Pândaru.

ACTUALIZARE 00.09. Au murit 25 de persoane în incendiul din Capitală, a anunțat ministrul de Interne Gabriel Oprea. Peste 80 de răniți au fost transportați la toate spitalele de urgență din București, a precizat Raed Arafat.


ACTUALIZARE. 23.43. Sunt aproximativ 12 ambulanțe, unele au făcut deja câte două drumuri pentru a transporta răniții. Doar la Spitalul Universitar au fost transportate 20 de victime. Alți răniți au fost transportați la Spitalul de Arși.

Potrivit unui ambulanțier, înăuntru ar fi 17 persoane decedate. Informația nu este însă verificată.



ACTUALIZARE. 23.36 „La fața locului au fost trimise echipaje de stingere și toate resursele disponibile din punct de vedere medical, atât SMURD, cât și Ambulanță”, a spus Adrian Marin, reprezentant ISU București.

Acesta a precizat că nu există încă un bilanț al victimelor, dar că din primele informații erau 40 de răniți. Câteva persoane sunt în șoc cardio-respirator, din cauza inhalării de fum, a mai spus Adrian Marin.



ACTUALIZARE. Surse citate de Digi24 spun că pe stațiile ambulanțelor se vorbește de peste 300 de victime.

La Spitalul Universitar, la Unitatea de Primiri Urgențe au început să sosească victimele. Au sosit dela aproximativ 15 răniți. Cei mai mulți au suferit arsuri de până la 70% din suprafața corpului.

Potrivit paginii de Facebook a clubului unde a avut loc explozia, în această seară avea loc un concert prin care o trupă își lansa noul album. Lansarea era însoțită de  „de un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice”.

La fața locului au ajuns șase autospeciale de pompieri.


La fața locului au sosit patru mașini de pompieri și aproximativ 10 ambulanțe.

Explozia s-a produs aflat la subsolul unei clădiri. Blocurile din jur nu par a fi afectate.

Citiți și: 

Declarația martorului care spune că a fost primul care a anunțat Departamentul de Urgență
Incendiu în clubul Colectiv din Capitală. 27 de persoane au murit, 162 au fost rănite. Declaraţii cutremurătoare de la faţa locului. Cod roşu în spitalele din Bucureşti 
VIDEO. Declaraţii cutremurătoare ale martorilor la incendiul din clubul Colectiv: "Cine a fost mai tare trăieşte"
Incendiul din clubul Colectiv | Presa străină: Tragedia "a lăsat România uluită"
Martor la incendiul din clubul Colectiv, pentru Digi24: "Când a ajuns la tavan, focul s-a extins în 3 - 5 secunde, parcă era benzină"
Ce spun reprezentanţii firmei care au organizat show-ul pirotehnic din clubul Colectiv
VIDEO. Mobilizare fără precedent la Centrul de transfuzii din Bucureşti
Klaus Iohannis, la Spitalul Floreasca: Sunt cutremurat şi revoltat. Am indicii că nu au fost respectate reglementările legale
I. Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie de la Floreasca: "Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli"
EXCLUSIV. Mărturie șocantă a firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv
Dr. Monica Pop: „Am sperat că n-o să mai văd niciodată tragedia pe care am văzut-o la cutremurul din 77. Uite că se repetă”

Prevederi legale pentru spaţii în care au loc evenimente cu sute de persoane

GRAFICĂ Digi24. Momentul izbucnirii focului în club Colectiv

În Colectiv şi-a pierdut viaţa şi mama a cinci copii, angajată a clubului. Venise la muncă în locul unei colege


 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aceasta este super Dacia Duster Soul of Dakar. Mașina unicat a românilor care cucerește șoselele lumii
Digi FM
Fiica lui CRBL, supărată că tatăl ei și-a făcut o relație cu o femeie mult mai tânără: "Nu ți-e teamă că te...
Pro FM
Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani...
Film Now
Mama lui Chuck Norris a murit la 103 ani. Imagini și mesaj de suflet din partea actorului: "Râsul ei umplea...
Adevarul
Numărul bărbaților sub 40 de ani care suferă AVC-uri crește. Experții dezvăluie motivul alarmant
Newsweek
Casa de Pensii aduce vestea bună pentru pensionari. Sistemul a fost deblocat! Când vin banii?
Digi FM
Traian Băsescu, după anularea alegerilor prezidențiale: ”Până de curând ne certam pe cine să votăm. Acum nu...
Digi World
Cum a ajuns apa pe Terra? Cea mai nouă teorie a cercetătorilor
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Un ofițer de poliție seamănă leit cu Dwayne Johnson. Reacția lui „The Rock”, după ce a văzut imaginile...
UTV
Ce parere are mama Olgai Gutan despre noul ei iubit, CRBL. „Un barbat de 46 de ani, divortat si cu un copil...