Incendiu puternic în Capitală. Pompierii intervin cu 15 autospeciale

Data actualizării: Data publicării:
incendiu bucurestii noi

Un incendiul puternic a izbucnit în Capitală, în zona Bucureştii Noi. Oamenii care locuiesc în apropiere au sunat la 112, iar pompierii intervin deja cu mai multe autospeciale.

Un incendiu se manifestă puternic la această oră în zona Bucureştii Noi din Capitală. Pompierii au trimis 15 autospeciale.

Flăcările au fost văzute vineri după amiază de martori, care au alertat autorităţile. Focul, localizat pe 400 de metri pătrați, a cuprins o casă şi anexele din curte şi există riscul să se întindă la un alt imobil aflat în vecinătate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, nu există nicio persoană rănită.

„E vorba despre locuința de la care a pornit incendiul și locuința la care s-a extins incendiul, care e cu mansardă din lemn. La fața locului pentru alimentarea autospecialelor s-a încercat folosirea retelelei de hidranți, dar 6 au fost găsiți nefuncționali, motiv pentru care s-a suplimentat în mod progesiv dispozitivul de intervenție”, spune Daniel Vasile.

„Pericolul e foarte mare pentru că aceste imobile sunt lipite și dacă hidranții ar fi funcționat, numărul acestor resurse nu ar fi fost atât de mare. E o caracteristică specifică intervenției din Bucucurești. Faptul că nu sunt resurse de apă și există această posibilitate foarte ridicată de extinderea a incendiului”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU.

Pericolul este sporit pentru că în incendi se află butelii de gaze, două butelii fiind deja recuperate din flăcări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri