Incendiul din Colectiv | 35 dintre răniţi sunt în stare critică

Data publicării:
incendiul clubul colectiv inquam photos 1

 

Foto Inquam Photos

Mulţi dintre ei sunt internaţi la Spitalul Floreasca, acolo unde au ajuns de altfel cele mai multe dintre victimele tragediei. 15 persoane sunt în stare critică, sunt intubate şi ventilate mecanic, medicii au nevoie de câteva zile pentru a-şi da seama cât de extinse sunt rănile, afecţiunile respiratorii pot duce la complicaţii şi infecţii, nu se ştie cum vor evolua rănile.

Alte 27 de persoane sunt internate la Spitalul de Arşi, 14 fiind în stare critică. Ceilalţi 13 sunt în stare mai bună şi au cele mai multe şanse de supravuieşuire.

Alte nouă persoane sunt în stare critică la Spitalul Universitar.

La Spitalul Militar, unde sunt internaţi la Terapie Intensivă 12 pacienţi, unul este intubat. Alţi cinci pacienţi sunt în stare critică pe căi respiratorii. Sunt atent monitorizaţi, dar evoluţia lor este imprevizibilă.

Medicii de la Spitalul Militar au stabilit strategia medicală pentru perioada următoare.

VIDEO medicul Florentina Ioniţă

Avem stocuri din toate materialele, putem să facem faţă situaţiei, avem şi stocuri de piele artificială, activăm donarea de piele de la donatorul viu.

Sunt oameni tineri, cea mai importantă e starea lor de sănătate anterioră, dar evoluţia arsurii e imprevizibilă.

Avem nevoie de sânge, pentru azi şi mâine avem destul, am făcut o listă la poarta spitalului, cine doreşte, să îşi lase numărul de telefon pe mailul spitalului sau la poarta spitalului, îi anunţăm când pot veni să doneze, câte 30 pe zi.

Resursa materială se va concentra pe ATI şi chirurgie plastică, dar nu va afecta capacitatea spitalului pentru alte cazuri”, a declarat medicul Florentina Ioniţă.

La Spitalul Militar încă de ieri există un centru permanent lângă UPU, unde psihologi din toată ţara dau consultaţii de specialitate tuturor aparţinătorilor.

Consultul şi terapia pacienţilor internaţi sunt asigurate.

Avem un pacient a cărui prietenă a murit lângă el, dar el nu ştie. L-am întrebat dacă are vreo durere, mi-a spus că îl doare sufletul pentru că nu ştie unde e prietena lui. Noi ştim, dar nu e momentul să îi spunem adevărul.

Avem pacienţi care au între 20 şi 40 de ani.

Dăruirea medicilor a fost exemplară, s-a operat 13 ore, dar nimeni nu s-a simţit obosit, după ce au operat 13 ore, încă stăteau la spital, ne-am simţit ca în tranşee", a adăugat medicul Ioniţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri