Sari la conținut
News Alert

Incendiul din Constanţa. Parchetul instanţei supreme a preluat ancheta

 

Actualizare 12.45. Urmează să se stabilească motivul izbucnirii incendiului. Se vor face şi verificări conexe, aspecte legate de contractele de muncă, respectarea procedurilor legale privind intervenţia.

Conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanța va dispune proprietarului clădirii în care funcționa restaurantul Beirut să realizeze expertiza imobilului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcţii, în maximum o săptămână acesta trebuie să prezinte rezultatele expertizei, astfel încât experţii să poată stabili cât de grav a fost afectată structura de rezistență a clădirii și dacă mai poate fi reabilitată.

Totodată, o comisie a Inspectoratului face cercetări și la fața locului, pentru a stabili dacă au fost realizate lucrări fără autorizaţie sau fără respectarea normelor de siguranţă.

Clădirea cu două etaje, în care funcţionau restaurantul, un club rock şi un cazinou, este construită în perioada 1925 - 1926, având planşee şi mare parte din structură din lemn, astfel că focul s-a propagat foarte repede.


Starea tinerei internate la Spitalul de Arşi în urma incendiului produs într-un restaurant din Constanţa este uşor ameliorată. A fost detubată şi probabil marţi va fi supusă unei intervenţii chirurgicale.

„Încă expectorează funingine, dar sperăm ca evoluţia să fie bună”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, Adrian Stănculea.

El a mai spus că tânăra, în vârstă de 19 ani, nu are probleme din cauza arsurilor de pe suprafaţa corpului, însă intoxicaţia cu fum şi arsurile de la nivelul căilor respiratorii pot duce la complicaţii.

De asemenea, medicii spun că s-a îmbunătăţit şi starea bărbatului care s-a intoxicat cu fum în urma incendiului şi care a fost internat la Spitalul Judeţean Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Adrian Roman, în vârstă de 40 de ani, este într-o stare mai bună şi ar putea fi externat în zilele următoare.

„Starea lui de sănătate se îmbunătăţise încă de ieri (duminică - n.r.), astfel că a putut fi mutat de la Terapie Intensivă, pe secţia medicală. În funcţie de cum va evolua în continuare starea sa, este posibil ca pacientul să fie externat chiar şi în cursul zilei de marţi”, a declarat, luni, managerul spitalului, Cătălin Grasa.

Adrian Roman spune că în momentul în care a izbucnit incendiul se afla în clubul de la etaj, unde urmărea un concert rock. El a povestit că a rămas blocat în interior preţ de câteva minute, pentru că nu mai găsea ieşirea din cauza fumului. În cele din urmă, el a fost ajutat de un prieten, care l-a scos afară.

Incendiul a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 22.40, flăcările extinzându-se cu rapiditate de la restaurantul cu specific libanez, la un cazinou şi la un pub, aflate în aceeaşi clădire, din centrul municipiului Cosntanţa. În imobilul respectiv, care are două etaje, se aflau, la momentul izbucnirii flăcărilor, câteva zeci de persoane.

În urma incendiului, trei tinere în vârstă de 22 de ani, 23 de ani şi 24 de ani au murit, iar fata de 19 ani a fost rănită grav şi transportată cu o aeronavă la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Una dintre tinerele decedate este cântăreaţa localului, Ioana Nicoleta Cengher, care avea 22 de ani şi era din Costineşti. Ea absolvise Şcoala Populară de Artă, iar acum era studentă la Drept. Tânăra obţinuse multe premii şi distincţii la concursurile muzicale din ţară şi participase la numeroase festivaluri.

Celelalte două tinere care au murit în tragedia de la Constanţa erau dansatoare. Nicoleta Vasiliţeanu avea 23 de ani şi era din Constanţa, iar Mihaela Tucă avea 24 de ani şi era din Mangalia.

Mai multe fotografii în exclusivitate cu incendiul de la restaurantul „Beirut” din Constanța ne-au fost trimise de telespectatorul nostru Bogdan Dumitru și pot fi vizionate AICI.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale