ÎNCEPE ÎMPODOBIREA ORAȘELOR. Se mai bucură românii de luminițele de Crăciun?

Data publicării:
18 2011luminite-34109

De sărbători, oraşul Baia Mare va fi luminat în alb, albastru şi roşu. Deşi ornamentele, dar şi factura la energie costă mai puţin ca anul trecut, locuitorii cred că banii ar fi prins mai bine pentru alte investiţii.

„Mi se pare că tot timpul e loc de altceva adică pentru drumuri, străzi, sunt alții mai nevoiași care au nevoie de banii ăștia!”, spune o persoană.

O alta susține că suma alocată este exagerat de mare pentru „niște iluminat”, fără utilitate.

care nu stiu ce utilitate prezinta practic daca compari cu zonele verzi, cu starea drumurilor

Primarul orașului Baia Mare, Cătălin Cherecheș declară că valoarea iluminatului ornamental este, anul acesta, cu aproximativ 30% mai scăzută decât anul trecut. „Ne raportăm la o valoare undeva între 600 – 700.000 de lei”, estimează edilul.

Cheltuială de trei ori mai mică în Buzău

Aici, primăria a investit în ghirlandele luminoase o sumă de trei ori mai mică faţă de anii trecuți: aproximativ 68.000 de lei. Locuitorii orașului așteaptă cu nerăbdare să le vadă. Majoritatea spun că luminițele sunt frumoase pentru bucuria copiilor.

Recunosc că nici orașul „chel” nu ar fi frumos, dar adaugă că nici nu erau necesare.

Economie se face și în Oradea

Reprezentanţii primăriei au schimbat vechile becuri cu leduri economice, astfel că în acest an facturile la electricitate vor ajunge la aproximativ 137.000 de lei, faţă de 230.000 de lei, cât au fost anul trecut. Nu mai puțin de 14 kilometri de ghirlande vor lumina feeric oraşul.

Orădenii spun că fără lumini „ar fi dezastru” și că se vor bucura de orașul frumos împodobit.

Luminile de Crăciun vor fi aprinse pe 1 Decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri