Incident grav la bordul unui avion care zbura pe ruta Bucureşti-Roma

Data actualizării: Data publicării:
ryanair - GettyImages - 30 sept 15
Foto: Guliver/GettyImages

Incident grav, la bordul unui avion Ryanair care zbura pe ruta Bucureşti Roma. În timpul cursei, un pasager s-a ridicat de pe locul său, s-a dus la uşa de urgenţă a avionului şi a încercat să o deschidă. Din fericire, ceilalţi pasageri au reuşit să-l imobilizeze la timp şi astfel a fost evitată o tragedie. Reprezentanţii companiei aeriene au precizat, pentru Digi24, că membrii echipajului au solicitat imediat ajutorul autorităţilor italiene, iar îndată ce avionul a aterizat, bărbatul a fost reţinut.

„La un moment dat am auzit un fâșâit. La al doilea fâșâit am sărit în picioare, m-am întors și am văzut cum mai multe persoane trăgeau de un bărbat și l-au pus la pământ. M-am uitat la ieșirea de urgență și am văzut că acel capac care acoperă mânerul era tras deoparte. Acest tânăr, la vreo 30 de ani, a încercat să o deschidă şi chiar a reuşit să o deschidă foarte puţin. De acolo venea şi acest fâşâit. A fost pus la pământ, imobilizat,” povestește Mihai Rădulescu, unul dintre pasageri.

Bărbatul de aproximativ 30 de ani care a încercat să deschidă ieșirea de urgență a fost imobilizat și predat poliției italiene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri