Incident rasist de Ziua Romilor. Reacționează Banca Mondială

Data publicării:
cort ziua romilor

În jur de 3 noaptea, am fost informaţi de firma de pază că un grup de tineri, 10-15 tineri, au dat cu pietre în scenă. Cei trei agenţi care asigurau paza s-au dus după ei, alţi tineri au avut câteva minute la dispoziţie şi au transmis mesajele pe care încă le mai vedeţi. „Moarte ţiganilor” sună mesajul cel mai dur”, a declarat Mihai Neacşu, de la Centrul Naţional de Cultură a Romilor.

Această situație este foarte gravă pentru că este simbolică, cu ocazia Zilei Romilor. Cerem și Parlamentului României să reanalizeze Codul penal pentru a introduce rasismul ca infracțiune”, a declarat Delia Grigore, de la Centrul Romilor „Amare Rromentza”.

Miniştri din Guvernul Cioloş, secretari de stat şi alţi demnitari s-au declarat indignaţi de incident.

Raluca Prună, ministrul justiţiei: „Un asemenea mesaj scris - Moarte ţiganilor - trebuie să oblige statul la acţiune şi trebuie să oblige statul la pedepsirea exemplară a acelor tineri care, fie şi din teribilism, ne aduc nouă un prejudiciu foarte grav”.

Adrian Curaj, ministrul educaţiei: „Educația trebuie să facă mai mult. Dacă ne uitam pe noul plan-cadru din clasa a cincea - a opta veți înțelege de ce am pus partea de educație civică”.

Laurenţiu Ştefan, consilier prezidenţial: „Domnul preşedinte Iohannis vă transmite faptul că este oripilat de ceea ce s-a întâmplat, împreună cu colegii mei am venit să dăm un mesaj de susţinere şi de toleranţă”.

Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene: „Respectaţi toate minorităţile, pentru că suntem oameni, suntem români, suntem europeni. Şi vă invit să ştergem împreună aceste mizerii!”

Ciprian Necula, secretar de stat, Ministerul Fondurilor Europene: „În România sunt grupuri neolegionare neofasciste invizibile, nu știu dacă au fost cei din grupurile astea sau alţii”.

Reacția Băncii Mondiale

Reacţii au venit şi din partea instituţiilor internaţionale. Banca Mondială își exprimă regretul și condamnă actele de rasism care au avut loc în centrul Capitalei.

Este o agresiune asupra comunităţii rome şi un act de discriminare incompatibil cu valorile europene în materie de drepturile omului. (...) Nimeni nu trebuie să fie discriminat din cauza originii etnice sau a rasei. Este timpul să sporim eforturile pentru lupta împotriva discriminării şi să promovăm incluziunea totală a romilor și șanse egale pentru toți", se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale transmis Digi24.

Banca Mondială precizează de ce a reacționat în legătură cu acest scandal: „Activităţile Băncii Mondiale în România includ programe care vizează incluziunea romilor, (...) nu este doar o datorie morală, dar este şi o măsură eficientă din punct de vedere economic. Integrarea social-economică a romilor este esenţială dacă România vrea să îndeplinească criteriile de convergenţă ale UE şi vrea să ajungă la o creştere sustenabilă", se arată în comunicat. Documentul menționează în context faptul că mulţi romi sunt printre cei mai săraci şi mai vulnerabili români care se confruntă cu discriminarea şi cu excluderea”.

Inechitățile între romi şi non-romi încep de timpuriu şi se perpetuează de-a lungul vieţii. Discriminarea etnică pe scară largă continuă să submineze implementarea efectivă a politicilor de incluziune pentru populaţia romă”, menţionează comunicatul Băncii Mondiale.

Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz şi au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de incitare la ură sau discriminare. Întreg incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar imaginile respective vor fi o probă importantă în anchetă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri