Incidente în centrul Capitalei, la protestul față de Roșia Montană

Data publicării:
protest rosia incidente

Actualizare 20.23. Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a explicat că sunt disponibile suficiente efective pentru a asigura siguranța celor prezenți în piață și pentru a preveni escaladarea conflictelor. la această oră, spiritele s-au calmat, a spus el la Digi24. Sunt 300 de jandarmi în piață, iar traficul este blocat în zonă.


Actualizare 20.17. Câteva incidente de mică amploare au avut loc în Piața Universității, unde se  desfășoară, alături de protestul față de proiectul Roșia Montană, o manifestație pentru susținerea independenței justiției. Incidentele au avut loc între cei care îl susțin și cei care îl contestă pe procurorul Lucian Papici. Mai mulți protestatari din cele două tabere s-au îmbrâncit și s-au înjurat.Oamenii legii au izolat cele două grupuri, formând cordoane.

Actualizare 19.31. Numărul protestatarilor din Capitală a ajuns la aproximativ șase mii.

Actualizare 19.02. Proiectul de exploatare minieră cu cianuri de la Roşia Montană a scos aproximativ trei mii de oameni în stradă, în Bucureşti. Câteva sute și chiar mii au ieșit să își manifeste nemulțumirea şi în alte oraşe mari din ţară, la Cluj, Iași, Timișoara, Constanța și Alba Iulia. În Capitală, protestatarii au pornit în marş chiar de pe Strada Roşia Montană, din cartierul Militari, şi au ajuns în zona Palatului Cotroceni și se îndreaptă spre Piaţa Universităţii. Poliţiştii restricţionează traficul rutier pe segmente, pentru a permite oamenilor să înainteze şi pentru a evita orice incident.

În Capitală, cei care nu sunt de acord cu acest proiect şi-au dat întâlnire duminică după-amiază chiar pe strada Roşia Montană, din cartierul Militari. De acolo vor pleca, în marş, spre Piaţa Universităţii.

Protestele față de proiectul minier de la Roșia Montană au început în 1 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri