INCIDENTE LA ARPECHIM. Executorul judecătoresc a fost bruscat

Data publicării:
23112012 20arpechim-34878

În jur de 300de salariați de la Divizia petrochimică Bradu s-au adunat vineri dimineață să protesteze. La Bradu urma să se țină o licitație la care erau scoase circa 1.000 de bunuri ale întreprinderii Arpechim Pitești. Această măsură a fost decisă pentru recuperarea unei datorii de 7 milioane de euro, însă bunurile scoase la licitație valorează mult mai mult, circa 42 de milioane de euro.

Oamenii sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile și se tem că odată cu scoaterea la vânzare a acestor bunuri își vor pierde și locurile de muncă.

Ei spun că executorii judecătorești nu vor putea intra. „Intră doar dacă ne omoară pe noi”, afirmă un protestatar.

Arpechim este parte componentă a Oltchim, iar fără această instalație, spun muncitorii, combinatul nu poate funcționa și va merge numai pe pierdere.

Liderul sindical de la Oltchim, Corneliu Cernev, le-a recomandat muncitorilor să facă lanțuri umane în jurul combinatului și să nu lase pe nimeni să intre în Arpechim până când nu apare o ordonanță de întreruptere a licitației.

Remus Vulpescu, fost șef al privatizării, în prezent consilier al ministrului economiei, a declarat la Digi24 că executarea silită este „vădit ilegală” și l-a acuzat pe fostul director al combinatului, Constantin Roibu, că a provocat intenționat falimentarea întreprinderii.

Cum s-a ajuns la această situație

Bunurile trebuie scoase la licitaţie în baza a două contracte de ipotecă mobiliară încheiate în 21 iunie şi 26 iulie între combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi o societate din Liechtenstein, în temeiul acestora debitorul fiind obligat faţă de creditor la plata sumei de 7.046.420,44 de euro, reprezentând contravaloarea preţului livrărilor de propilenă şi ortoxilen.

Divizia Petrochimică Bradu aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom. OMV Petrom a renunţat în anul 2009 la activitatea de petrochimie de pe platforma de la Arpechim, al cărei unic beneficiar era combinatul Oltchim. Prin această tranzacţie, OMV Petrom a transferat activele fixe aferente activităţii de petrochimie, care includ instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilenă de joasă densitate şi polietilenă de înaltă densitate şi o serie de rezervoare, precum şi terenul aferent cu o suprafaţă de circa 150 de hectare.

Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalaţia de electroliză cu membrană, reprezentanţii companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur.

În 15 noiembrie, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, declara că Oltchim va lucra la o capacitate de 65 la sută la mijlocul lunii decembrie şi că există resurse financiare pentru asigurarea salariilor în acest an.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri