Industria alimentară din România, zguduită de alerte în ultima lună

Data publicării:
2003istorie 20alimente-55959

Când lucrurile păreau să se liniştească, au apărut din nou probleme, de data aceasta în ţară. Lista alimentelor periculoase pentru sănătate cuprinde, la noi, lapte şi brânză cu aflatoxină, pui cu salmonella, carne de curcan cu antibiotice, peşte cu paraziţi şi fructe cu pesticide.

Etichetarea greşită a unor alimente şi contaminarea unor produse cu toxine sau substanţe periculoase pentru sănătate au stat la baza scandalurilor din industria alimentară. Totul a pornit în decembrie, când autorităţile sanitare irlandeze au descoperit carnea de cal etichetată drept vită.

Alerta a cuprins mai multe ţări europene, iar România a devenit principalul acuzat. Autorităţile din Marea Britanie au susţinut că materia primă venea din România. O acuzaţie care s-a dovedit a fi nefondată.

Am impresia că s-a rămas cu imaginea că în România acea societate ar fi făcut frauda respectivă, ar fi schimbat eticheta. Din ceea ce văd, și nu sunt procuror, nu pot sa spun cu exactitate, dar din ce am văzut, nu cred că există posibiltatea ca frauda să se fi produs în România”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

Dar scânteia fusese deja aruncată. A urmat o altă acuzaţie, din partea Greciei, care ar fi cumpărat de la noi carne de cal etichetată drept vită. Nici aceasta din urmă nu s-a confirmat, însă.

Aceeaşi industrie, altă acuzaţie. De data aceasta, la adresa procesatorilor de carne de curcan. Nemţii ne-au acuzat că le-am vândut 19 tone de carne de curcan injectată cu antibiotice. Ca şi celelalte alerte, şi aceasta a fost închisă.

Prea târziu, însă. Producătorii români se confruntau deja cu scăderea vânzărilor de carne. Toate aceste scandaluri nu au rămas fără ecou nici în ţară. Săptămâna trecută, autorităţile pentru siguranţa alimentelor au descoperit 200 de kilograme de pastă de mici care conţinea carne de cal în loc de vită. Ulterior, mai multe magazine au retras de la vânzare carne de mici şi conserve de vită, sub suspiciunea că ar conţine carne de cal.

Ultimul scandal, în plină desfăşurare, este cel al laptelui cu aflatoxină. Mii de tone au fost retrase de la vânzare sau au fost blocate în depozite de către producători.

Se mai adaugă pierderile fermierilor, de peste trei milioane de litri de lapte pe zi. În fermele din România se produc anual opt milioane de tone de lapte. Trei sferturi provine de la micii fermieri. Un sfert din laptele de pe rafturile magazinelor este adus din import.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri