Ingrid Vlasov şi Marian Nedelcu, evacuaţi din vila de la Romexpo

Data publicării:
Ingrid Vlasov

Ingrid Vlasov şi Marian Nedelcu locuiesc de doi ani în vila de 250 de metri pătraţi, situată în interiorul Romexpo. Cei doi au reuşit să ajungă chiriaşii Casei Leda în perioada în care Camera de Comerţ era condusă de Mihail Vlasov. Atunci Romexpo se află în subordinea acestei instituţii.

Situată în incinta Romexpo, la doar câțiva pași de Pavilionul principal, reședința familiei Vlasov este întinsă pe o suprafață de câteva sute de metri pătrați, iar familia plătește o chirie lunară de 250 de euro.

În această sumă intră şi plata lunară a utilităţilor. Chiria modică nu este însă singurul privilegiu de care se bucurau membrii familiei Vlasov. Ei mai aveau la dispoziţie şi o curte de aproape 3 mii de metri pătraţi într-una din cele mai bune zone ale Capitalei. Aşadar, casă şi teren pentru doar 250 de euro pe lună. O sumă mică, spun experţii imobiliari.

S-ar putea obtine în jur de 3000 de euro pe lună. Valoarea zonei respective ar fi cam 500 de euro pe metrul patrat, deci 3000 de metri înmulţit cu 500, ajungem la un milion jumate de euro numai terenul”, explică Dana Bănişor, expert imobiliar.

Cei doi chiriaşi nu s-au mulţumit cu acest statut. Anul trecut, ginerele lui Mihail Vlasov a început demersurile pentru cumpărarea Casei Leda, pentru suma de 124.000 euro. Tranzacţia nu s-a putut perfecta, însă. Imobilul nu avea autorizaţie de construire, aşadar nu putea fi intabulat. Acum, cu ordinul de evacuare lipit pe uşă, membrii familiei Vlasov trebuie să părăsească vila până la 1 iulie.

Mai departe, imobilul va trebui demolat. Romexpo, proprietarul vilei, va rămâne astfel fără casa primită în 2001 de la un fost participant la unul din târgurile găzduite la Bucureşti.

Romexpo mai are la dispoziţie un spaţiu de expunere de 100.000 de metri pătraţi, care îi asigură o parte din venituri. A rămas însă fără terenul de 400.000 de metri pătraţi, date în concesiune Camerei de Comerţ pentru 49 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri