ÎNTÂRZIE. Şeful Băncii Mondiale a pierdut avionul către Bucureşti, la escala în Frankfurt

Data publicării:
Banca Mondiala5266543-AFP Mediafax Foto-PEDRO LADEIRA-1

Oficialul a pierdut o cursă aeriană către Bucureşti, la escala în Frankfurt. Programul vizitei sale la Bucureşti va fi decalat cu câteva ore, iar recepţia pregătită pentru acesta va fi probabil anulată.

Pe lângă întâlnirile cu şeful statului şi cu premierul, Jim Yong Kim are programate întâlniri şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.

Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, Jim Yong Kim vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012.

„În timpul vizitei, Kim se va întâlni cu oficiali români, cu reprezentanţi ai mediului politic, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri pentru a discuta modalităţile optime prin care Banca Mondială poate sprijini în continuare dezvoltarea României. Întâlnirile se vor concentra pe oportunităţile şi provocările cu care se confruntă România, o ţară cu nivel mediu al veniturilor, şi pe reformele necesare în contextul european”, se arată în comunicat.

Kim va fi însoţit de o delegaţie a Băncii Mondiale din care vor face parte Frank Heemskerk, Philippe Le Houérou, Mamta Murthi, Elisabetta Capannelli, Thomasz Telma, Ştefan Nanu, Ana Maria Mihăescu.

Preşedinţia României a anunţat, miercuri, că primirea de la Cotroceni a preşedintelui Băncii Mondiale urma să aibă loc, joi, la ora 16.00.

Tot joi, potrivit comunicatului Băncii Mondiale, Kim urma să se întâlnească şi cu premierul Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri