ISU: Stațiile de metrou construite înainte de 1989 nu au aviz și autorizație pentru siguranță la incendiu. Răspunsul Metrorex

rus metrou

 

Stațiile de metrou construite înainte de 1989 nu au aviz/autorizație de la noi deoarece nu exista această obligativitate înainte de 1992. Despre cele noi nu știu. Asta nu înseamnă însă că nu respectă regulile privind siguranța la incendiu. Ele au fost proiectate ținându-se cont de aceste norme, doar că nu există avizele și autorizațiile. ISU trebuie să stabilească neregulile și măsurile care trebuie luate, toate acestea urmând să fie trecute într-o notă de control. De exemplu, s-a constatat că ușile de la stațiile de metrou nu sunt deschise așa cum trebuie, o parte fiind blocate”, a declarat Marin Adrian, purtătorul de cuvânt al ISU Bucuresti, pentru HotNews.ro.

Jurnaliștii au solicitat ISU să arate dacă statiile de metrou au numărul de căi de evacuare prevăzute de norme, hidranți, sistem de evacuare a fumului și dacă ușile au lățimea corespunzătoare fluxului de călători. 

Reprezentanții ISU au răspuns că „s-a efectuat o verificare tehnică de specialitate în urma căreia s-a constatat că o parte dintre cele sesizate se confirmă”.

Mai mult, într-un comunicat de presa postat pe site-ul ISU, pe 30.10.2015, este precizat faptul că pompieri din cadrul I.S.U. București-Ilfov au realizat recunoașteri și verificări la toate stațiile de metrou existente în București.

„A fost înștiințată conducerea Metrorex să se prezinte până în data de 21.12.2015 la sediul instituției noastre în vederea clarificării aspectelor ce țin de siguranța călătorilor cu luarea măsurilor ce se impun din punct de vedere legal”, se mai arată în răspunsul ISU București.

Rugați să lămurească situația, oficialii Metrorex au dat răspunsuri evazive, mai notează HotNews.  

„Avizele Inspectoratului pentru Situații de Urgență se eliberează pentru proiectele întocmite de SC METROUL SA, care a proiectat stațiile și instalațiile aferente (ventilație, sesizare incendii, stingere incendii cu apă pulverizată, etc). Avizele au fost eliberate etapizat de specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București - Ilfov (ISUB-If), în conformitate cu legislația în domeniu. În prezent, acestea sunt în curs de reevaluare, în conformitate cu legislația în vigoare, și urmează să fie efectuate expertize tehnice care vor fi avizate de specialiști ISUB-If. Vă asigurăm că, pentru conducerea SC Metrorex SA, aspectele legate de siguranța și confortul publicului călător reprezintă cea mai importantă preocupare”, se arată în răspunsul Metrorex.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate