Italianul cu 8 clase care s-a dat medic în România, prins la frontieră

Data actualizării: Data publicării:
italian-medic-fals

Bărbatul din Italia cu 8 clase care s-a dat medic plastician în România și chiar a operat de câteva ori a fost prins la granița cu Ungaria, în punctul de frontieră de la Curtici.

Matteo Politi, care se dădea medic sub numele de Matthew Mode, a fost prins miercuri dimineață într-un tren în timp ce încerca să intre în Ungaria.

Conform Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, au depistat un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune.

„În data de 06.02.2019, ora 06.11, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar), I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un paşaport italian. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înşelăciune”, anunţă instituţia

Cetăţeanul italian urmează a fi predat în cursul zilei unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

El a declarat aseară că nu este un fals medic, că nu fuge - dar nu vrea să spună unde e - şi că are tot dreptul de a profesa în România pentru că i-au fost recunoscute şi echivalate diplomele, în acest scop apelând la servicile unui avocat, identificat doar prin prenumele "Laura".

Citește și Prima reacție a falsului chirurg: Sunt medic, statul român mi-a echivalat diplomele

Falsul medic a operat la clinici private din România, sub numele de Matthew Mode, fără a avea studii medicale, deşi conform CV-ului absolvise universităţi prestigioase.

Pe numele real Matteo Politi, el a fost valet de parcare și nu avea nici avizul Colegiului Medicilor, care a sesizat Parchetul în acest caz.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat marţi că ministerul nu i-a echivalat diplomele de studii falsului medic şi că acestuia i s-a permis în mod ilegal să opereze.

Matteo Politi a primit cod de parafă de la Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală în 23 martie 2018, funcţionarul care i l-a eliberat fiind mutat disciplinar până la finalizarea anchetei interne, a anunţat DSP, care preciza că vor fi verificate toate codurile de parafă eliberate în 2018.

Citește și

Prima reacție a ministrului Sănătății la cazul italianului cu 8 clase care a operat în România

Reacția Spitalului Monza despre italianul cu 8 clase care s-a dat medic în România

Aventurile „doctorului” cu 8 clase în Italia. Cum a ajuns să fie condamnat la închisoare

Falsul medic italian Matteo Politi mai are un dosar penal. A înșelat 2 medici cu 11.000 de euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri