Iulia Ionescu a ajuns la București

Data publicării:
iulia ionescu

Actualizare 11.31. Fata de 15 ani a dat la poliție o declarație de câteva pagini, în care a scris de ce a plecat de acasă și unde a fost în cele patru zile. Polițiștii nu i-au pus nicio întrebare, dar au rugat-o să scrie ce a făcut începând de miercuri, de când a dispărut de acasă.

Surse din rândul anchetatorilor spun că Iulia Ionescu a scris în declarație că a stat la o mănăstire încă din prima noapte, dar nu au precizat despre ce locaș de cult este vorba.

Este posibil ca în următoarele zile să se facă noi audieri în acest sens. Încă din prima zi a dispariției, anchetatorii au presupus că fata a plecat la o mănăstire, deoarece a lăsat mamei sale un bilet în care spunea că vrea să facă acest lucru. Polițiștii au făcut o solicitare la BOR, dar reprezentanții bisericii au spus că nu s-a confirmat prezența elevei în niciun lăcaș de cult.

După ce, aseară, presa a relatat că Iulia Ionescu ar fi venit la gara din Suceava însoțită de un călugăr și că ar fi purtat straie monahale, pe care le-a dat jos la urcarea în tren, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica a spus că BOR a cerut Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-ă verifice din nou mănăstirile din zonă.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat la Digi24 că toate mănăstirile sau schiturile din județ care pot caza pelerini au fost vizitate de echipe de polițiști și s-au realizat documente prin care acestea au declarat că nu există persoane care corespund descrierii Iuliei care să fi fost în acele zile la un lăcaș de cult din Suceava.

Au fost verificate 112 lăcașe de cult din județ, a precizat prefectul.

Vom vedea exact din declarațiile tinerei dacă e vorba de o mănăstire din județ sau din altă parte”, a adăugat el.


Actualizare 11:14 Iulia Ionescu le-a declarat polițiștilor că, în cele patru zile cât a lipsit de acasă, a fost la mănăstire. 

Actualizare 11:10 Oamenii legii au primit 46 de apeluri de la oameni care spuneau că ar fi văzut-o pe copilă în Moldova. Polițiștii au declarat că localizat-o pe fată în trenul internaţional care plecase de la Moscova şi că aveau de gând să o însoțească discret până la București, însă aceasta a fost văzută de un angajat CFR care a sunat la 112. Alți polițiști au preluat-o pe Iulia Ionescu din gara Focșani și au încredințat-o familiei. În acest moment, fata nu se află la locuința mamei, acolo unde stă de obicei, ci acasă la tatăl său. Părinții au luat această decizie pentru a evita ca Iulia să fie și mai traumatizată din cauza prezenței jurnaliștilor. 


Vă fac anunţul oficial că minora dispărută pe 12 februarie e în custodia Poliţiei Române şi se îndreaptă către Bucureşti”, a anunțat sâmbătă Petre Tobă, şeful Poliţiei Române.

Iulia Ionescu a fost găsită după aproape patru zile de căutări. Poliţiştii spun că fata ar fi urcat în trenul internaţional Moscova - Bucureşti din gara de la Suceava. Anchetatorii urmează acum să facă verificări să stabilească dacă tânăra a venit sau nu însoţită la gară. Deocamdată nu este clar de ce a plecat tânăra în Bucovina.

În tren a fost identificată de către poliţie. Fetiţa a colaborat din primul moment cu poliţiştii. În echipa de ofiţeri au fost inclusiv poliţişti-femei. Fetiţa abia aştepta să ajungă acasă la familie”, a mai spus Petre Tobă.

Poliţiştii susţin că ei sunt cei care au găsit-o pe Iulia Ionescu, însă reprezentanţii CFR Călători îi contrazic.

Unul dintre angajaţii noştri a identificat o persoană cu semnalmentele ei. La Paşcani, angajatul a anunţat organele de poliţie, care au urcat la Bacău. Însoţită de organele de poliţie, au coborât la Focşani”, a declarat Alina Predescu, purtător de cuvânt CFR Călători.

Şeful trenului în care a fost găsită fata spune că tânăra ar fi fost însoţită în gara din Suceava de un bărbat îmbrăcat în haine de călugăr şi că acesta i-ar fi cumpărat biletul de tren. Mai mult, el susţine că şi Iulia Ionescu ar fi purtat straie monahale, pe care şi le-ar fi dat jos înainte de urcarea în tren. Şeful de tren mai spune că a discutat cu fata, când şi-a dat seama cine e. Tânăra a devenit însă agitată şi şi-a sunat mama, pe care a anunţat-o că se întoarce acasă. Ulterior, fata ar fi fost preluată de o patrulă a Poliţiei Transporturi.

„Şeful de tren n-a avut nicio participare la această activitate. Când a fost identificată, fetiţa era îmbrăcată cu aceleași haine de la dispariție: palton și pantaloni negri”, a adăugat Petre Tobă.

Poliţiştii au apelat chiar la ajutorul Serviciului Român de Informaţii, în operaţiunile de căutate. Oficialii Poliţiei Române au refuzat deocamdată să confirme dacă fata a încercat să ajungă la o mănăstire din Suceava.

Potrivit ziarului Monitorul de Suceava, fata ar fi stat la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din comuna Dorna Arini, din Suceava.

Pe de altă parte, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române vor în continuare să afle dacă fata a fost în aceste zile într-un lăcaş de cult.

N-a venit nicio informaţie de la vreo mănăstire despre prezenţa ei acolo. Patriarhia a solicitat din nou Arhiepiscopiei Sucevei să mai facă o verificare. Când va termina această cercetare, vom face publice informaţiile”, a spus Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Iulia Ionescu a dispărut de-acasă miercuri. Adolescenta în vârstă de 15 ani îi lăsase mamei sale un bilet în care scria că pleacă la o mănăstire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri