Jaf la o casă de amanet din Iași. Lipsește o cutie cu bijuterii

Data publicării:
jaf

În numai 10 secunde, cât a durat până la declanşarea alarmei, hoţul a reuşit să formeze codul de dezactivare. În consecinţă, firma de pază nu a fost alertată.

„Este o probabilitate de 1 la 1 milion ca cineva, in interval de 10 secunde cat sistemul de alarma asteapta primirea codului, sa formeze un cod perfect valabil”, a susținut Gabriel Andronic - coordonator intervenţii la firma de pază.

Hoţul a intrat în casa de amanet, a luat cutia de valori şi s-a făcut nevăzut. Puţin înainte de ora 10, când angajaţii au venit la muncă, au văzut că uşa era forţată şi că lipsesc bani şi bijuterii.

Usa de acces prezenta urme de fortare, iar din interior a fost sustrasa o cutie metalica pentru valori. Era o cantitate de aur, nu va pot confirma cantitatea, dar si o suma de bani”, a informat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi

Clienţii casei de amanet se tem că nu-şi vor mai recupera bunurile.

În ancheta lor, poliţiştii se bazează pe camerele de supraveghere. Speră ca imaginile filmate să-i ajute la identificarea rapidă a hoţului. Nu exclud însă nici varianta unei înscenări. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri