Klaus Iohannis: Relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, în plan european şi transatlantic

Data publicării:
iohannis presidency

Preşedintele Iohannis a făcut o declaraţie de presă, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, în care a arătat că face vizita de stat în Polonia la invitaţia omologului său, Bronisław Komorowski.

Şeful statului a apreciat că „relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, atât în plan european cât şi în plan transatlantic, subliniată de existenţa unui parteneriat strategic”.

„Ţările noastre sunt legate de o istorie comună, de cooperare şi solidaritate în momente cruciale”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că agenda întâlnirilor cuprinde discuţii legate de evoluţia relaţiilor bilaterale, din punct de vedere economic, politic şi militar. „Avem în vedere proiecte concrete de cooperare între România şi Polonia, în cadrul Uniunii Europene şi NATO, cu accent pe cooperarea regională”, a spus şeful statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri