L. Orban: Posibilitatea de a fi protejat în caz de cutremur de băncile de la școală e minimă

Data publicării:
elevi sub banca

Ludovic Orban, deputat PNL, a arătat că metoda propusă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență în caz de cutremur, care presupune ca elevii să se ascundă sub bănci, este foarte periculoasă.

Am văzut în filmele de pregătire că și japonezii se pun sub masă, dar aici este un „dacă”. Te pui sub masă dacă este una solidă și dacă nu este în mijlocul încăperii. Obiectul pe care îl folosești ca adăpost trebuie să fie solid ancorat. Dacă se prăbușește plafonul și tu ești sub o masă cum sunt măsuțele de la școală, te strivește. Posibilitatea de a fi protejat este minimă, trebuie să ai șanse”, a explicat acesta.

Gheorghe Flutur, senator PDL, a sugerat stabilirea unor proceduri de urgență și în caz de alte calamități naturale.

Trebuie un manual foarte strict, cum se întâmplă în alte țări. Chestia de a educa copiii de la școală în caz de cutremur trebuie să o avem și în alte situații neplăcute, cum ar fi inundațiile, incendiile”, a spus senatorul.

Tanczos Barna a ridicat un semn de întrebare în ceea ce privește procedura conform căreia elevii trebuie să se ascundă lângă obiecte mari.

Mă uit la imagini și văd 30 de măsuțe, 30 de copii, o profesoară, o catedră și un dulap. Ce să facă? Nu e loc pentru toți lângă dulap”, a subliniat senatorul UDMR.

Fostul director al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului contrazice broşurile făcute de minister în care scrie că este indicat ca elevii să se bage sub bancă în timpul unui cutremur.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă îi linişteşte pe copii. Sfaturile pe care le primesc sunt menite să le păzească viaţa. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri