Sari la conținut

La Digi24, reportaj-eveniment din lumea nevăzută a traficanţilor de persoane

Mărturia lui Shaker Jetin, una dintre călăuzele condamnate care a venit în România cu un pescador vechi şi ruginit alături de alte 129 de persoane, este una cutremurătoare. „La un moment dat, a intrat apă la sala motoarelor. Acolo era un turc, adjunctul comandantului, care a venit să ne deschidă uşa şi să ne lase să urcăm pe punte. Toată lumea s-a dus doar într-o singură parte a vasului. Turcul ne-a întrebat cine ştie să traducă, ca să poată să se înţeleagă cu oamenii. Eu am spus că ştiu araba şi kurda. Eu sunt turkman din Irak. Au fost arestate şi alte două persoane, căpitanul şi ajutorul căpitanului. Altcineva, nu”, spune Shaker Jetin.

Ali Mohsin şi Muhammad Faisal Nazir sunt din Pakistan. Au fost trimişi după gratii pentru că se ocupau cu racolarea refugiaților cazați în centrele de azil, pe care apoi îi trimiteau în Austria. „Nu ştiu cine aruncă bombe, au murit multe persoane. Fac mulţi prostii acolo. Pun bombe pe copii şi îi trimit în misiuni sinucigaşe, fac BUM... Acolo, prima dată îi învaţă pe copii ce este pistolul. Nu este viaţa bună”, i-a mărturisit Muhammad Faisal Nazir lui Dragoş Sasu.

Pentru reporterul Digi24 experienţa a fost unică. Acest material șochează prin prisma faptului că cele trei personaje și-au văzut moartea cu ochii pentru că, după cum susțin în declarațiile lor, au fost victime ale traficanților de persoane. Una dintre călăuze mi-a dezvăluit că în drumul său spre Europa a trecut pe lângă zece refugiați care și-au pierdut viața într-o pădure. 2015 este cel mai negru an pentru refugiații care au încercat să ajungă în Europa, cu bărcile. Statisticile Agenției ONU pentru Refugiaţi arată că, până acum, 3.700 de oameni au murit în Marea Mediterană pe când încercau să ajungă în Italia şi Grecia”, spune Dragoş Sasu.

Materialul integral va fi difuzat miercuri de la ora 21:00, la Jurnalul de Seară.  


2015 este cel mai negru an pentru refugiații care au încercat să ajungă în Europa cu bărcile. Statisticile Agenției ONU pentru Refugiați arată că, până acum, 3700 de oameni au murit în Marea Mediterana pe când încercau să ajungă în Italia și Grecia.

Scene cu refugiați înghesuiți în ambarcațiuni provizorii s-au petrecut şi aproape de țărmurile României, la mică distanţă de Vama Veche, pe Marea Neagă. O oră a făcut diferenţa între viaţă şi moarte. Se întâmpla pe 15 septembrie anul trecut. La 7:00 dimineaţa, poliţiştii de frontieră observă pe camerele de supraveghere un pescador care pluteşte în derivă. La scurt timp, primesc şi un semnal SOS de la un refugiat aflat la bord.

Era o ambarcațiune de tip pescador turcesc cu foarte multe persoane pe punte , înghesuite. La comanda navei nu era nicio persoana care să conducă”, povestește Marius Mocanu, comandant de navă la Paza de Coastă.

Aceasta este mărturia comandantului navei Gărzii de Coastă, trimisă să intercepteze pescadorul. Însă drama celor aflaţi la bord o cunoaşte în detaliu altcineva. Dintre zidurile groase de la penitenciarul Rahova, vorbeşte pentru prima oară una dintre clăuzele refugiaţilor venţi pe Marea Neagră. Numele lui este Shaker Jetin. Este din Irak. Anul trecut a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de imigranţi.

Bărbatul susține că el era refugiat, nu traficant de persoane. Povesteşte că a plecat din Irak de teama organizaţiei teroriste Statul Islamic. Susţine că era soldat în armata naţională. „Când a preluat controlul asupra oraşului Mosul, a luat armele şi maşinile unităţii a treia a armatei irakiene şi a pus mâna şi pe aeroport. Apoi, a ars tot ce a rămas”, povestește Shaker.

Mărturiile călăuzei sunt cutremurătoare. În pescadorul pe care a navigat până aproape de Vama Veche, împreună cu alţi 129 de oameni, abia dacă era aer:

Mi-au spus că or să fie 50 - 60 de persoane, două motoare puternice şi că ajungem în 11 ore în România. Însă barca era veche, mică, 130 de persoane la bord şi am făcut 35 de ore. (...) Aveaţi aer? Nu. Nu aveam. Erau acolo copii şi femei”.

Tot la peniteciarul Rahova am întânit alte două călauze condamnate definitiv. Ali și Muhammad sunt din Pakistan.

Ali Mohsin, condamnat pentru trafic de migranţi: „Eu am ajuns aici pentru că la mine acasă a stat un prieten. L-am ajutat şi am ajuns la puşcărie”.

Muhammad Faisal Nazir , condamnat pentru trafic de migranți: „Eu am greşit puţin, pentru că l-am ajutat pe prietenul meu care se află închis la penitenciarul Giurgiu. El a primit şase ani. El nu ştie limba româna şi am vorbit pentru el. Altceva nimic, nimic nu ştiu”.

Ali şi Mohamad spun că au fost la rândul lor refugiaţi şi că au ajuns pe jos în România.

Ali Mohsin, condamnat pentru trafic de migranţi: „Am dat bani, 10 mii de euro. Am mers pe jos trei zile prin pădure. Din Ucraina şi până aici am mers pe jos. Unul a murit în pădure”.

Potrivit statisticilor, anul trecut au fost trimişi în judecată peste 130 de refugiaţi transformaţi în călăuze. România nu este pe ruta principală a fluxului de refugiaţi plecaţi din Siria, Afganistan, Pakistan sau Irak. De la începutul anului, doar 700 de oameni au primit azil aici.

Etichete: jurnal , reportaj , digi24 , JURNALUL DE SEARA , traficanti , refugiati , calauza , dragos sasu , liviu brasoveanu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale