Legătura dintre atacatorul din Făget și primele două victime. Ionel Boldea a fost dus la audieri

Data publicării:
suspect crima Timiș

Ionel Boldea, principalul suspect în cazul crimei din Făget, ar fi consumat trei droguri, printre care și cocaină, înainte de atacuri, acesta fiind considerat un individ periculos. Apropiații susțin că tânărul îi cunoștea pe cei doi soți pe care i-a bătut în parcul din Făget, ei fiind părinții fostei iubite.

Citește și: Imagini de la prinderea atacatorului din Făget. „Nu am vrut, am fost forţat să fac rău, icoana efectiv m-a luat după ea”

Potrivit unor surse judiciare, în urma efectuării testului rapid pentru depistarea drogurilor, la Spitalul Municipal Timișoara, a reieșit că Ionel Boldea, autorul crimei din orașul Făget, ar fi consumat trei tipuri de droguri, printre care și cocaină.

De altfel, apropiații spun că tânărul era cunoscut ca fiind un consumator de droguri, dar și că este un individ periculos.

În trecut, potrivit reprezentanților Poliției Timiș, a fost condamnat cu amendă penală pentru loviri și alte violențe după ce a bătut un tânăr care a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, în anul 2017.

Citește și: Profesia lui Ionel Boldea, atacatorul din Faget

Ionel Boldea a mai fost cercetat în alte două dosare penale

De asemenea, Ionel Boldea a mai fost cercetat în alte două dosare penale pentru loviri și alte violențe.

De asemenea, conform unor surse judiciare, Ionel Boldea le-ar fi cunoscut pe cele două victime pe care le-a bătut în parcul din orașul Făget. Cei doi erau părinții fostei iubite a tânărului, dar ei nu au fost de acord cu relația, astfel că le-au interzis să se mai vadă.

Din cauza loviturilor primite, bărbatul a murit, iar femeia este în comă.

Joi, la orele amiezii, Ionel Boldea se afla la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, unde este audiat. Individul este cercetat pentru cinci infracțiuni: omor, tentativă de omor, vătămare corporală, furt și conducere sub influența stupefiantelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri