Legea taximetriei, în dezbatere la Camera Deputaților. Transportatorii vor să fie scoasă de pe ordinea de zi

Data publicării:
26022013 20taxi 20beta-51635

Potrivit Consiliului Concurenţei, Parlamentul este singura instituţie în măsură să legifereze un tarif minim sau fix. Acum există doar un preţ maxim, de 3,5 lei pe kilometru.

Taximetriştii sunt supăraţi că municipalitatea nu impune un tarif minim obligatoriu, peste obişnuitul 1,39 lei pe kilometru, practicat acum de majoritatea companiilor.Un alt motiv de nemulţumire al taximetriştilor este că municipalitatea le permite şoferilor cu maşini înmatriculate în Ilfov să activeze în Bucureşti, deşi plătesc dări şi de zece ori mai mici. Legea în forma sa actuală, spun taximetriștii nemulțumiți, permite în continuare ca circa 1.600 de taximetre din Ilfov să aibă autorizație de a opera în Capitală.

Claudiu Săpunar, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Transportatorilor şi Taximetriștilor Independenţi, a declarat la Digi24 că un preț normal, acum, ar fi între 2,5-2,8 lei pe km. „Însă suntem conștienți că piața nu suportă tariful. Un preț rezonabil acum va fi undeva la 2 lei /km”, a spus Săpunar.

Primarul general Sorin Oprescu spune însă că legea nu îi permite să stabilească un preţ minim. „Tariful, încă o dată, nu-l dau eu”, a spus primarul Oprescu, precizând că va continua discuțiile, iar marți prezintă punctul de vedere al municipalității la Senat.

Călătoriile cu taxiul în Capitală s-ar putea scumpi

Şoferii le cer patronilor să crească tarifele, motivând că nu mai pot acoperi cheltuielile. Un preţ de doi lei pe kilometru ar fi rezonabil, spun reprezentanţii taximetriştilor, însă ideal ar fi un tarif de 2,50 lei. Deocamdată, o firmă bucureşteană a făcut exact pe dos: a redus tariful la doar un leu si 19 bani pe kilometru.

Taximetriştii susţin că actualul tarif nu le permite să-şi întreţină maşinile. La fiecare control, poliţiştii şi inspectorii de la Registrul Auto găsesc taxiuri într-o stare tehnică deplorabilă.

În București sunt circa 10.000 de autorizații pentru taximetrie, iar la acestea se adaugă cei 4.000 de taximetriști din Ilfov care au voie să ia curse în Capitală.

Taximetriştii au anunţat că vor protesta în fiecare seară, în centrul Capitalei, până când vor obţine creşterea tarifelor, locuri speciale de parcare şi toalete ecologice la fiecare kilometru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri