Liftul de la Cetatea Râşnov a fost inaugurat

Data publicării:
lift

Sute de oameni, localnici şi turişti deopotrivă, s-au înghesuit să ajungă la Cetatea Râşnov cu liftul. Instalaţia a dovedit că e sigură: computerul a refuzat să pornească ascensorul când greutatea persoanelor din cabină a depăşit limita maximă.

Liftul poate parcurge cei 175 de metri înălţime de 12 ori pe oră, încărcat cu până la 20 de persoane.

Poate transporta până la 800 de persoane pe zi şi se deplasează cu o viteză de doi metri pe secundă, astfel că toţi cei care vor să ajungă la cetate folosind acest mijloc de transport să se poată bucura totodată şi de priveliştea oraşului Râşnov.

Nu are cum să se rupă, sunt toate testele făcute, este omologat şi este în perfectă stare de funcţionare”, spune Eugen Olteanu, şeful biroului de investiţii de la Primăria Râşnov.

Anul trecut, cetatea a fost vizitată de aproape 300.000 de oameni. Primăria estimează o creştere cu 20% a numărului de turişti odată cu inaugurarea funicularului.

„Sperăm că după ce vom avea şi centrul finalizat să depăşim într-o primă etapă 300.000 de turişti ca, ulterior, când vom avea şi cetatea restaurată, să ajungem la 500.000 de turişti”, a spus Adrian Veştea, primarul Râşnovului.

Construcţia cremalierei nu a fost deloc uşoară. Peste 1.800 de metri cubi de piatră au fost săpaţi manual de muncitori, iar materialele nu au putut fi aduse decât cu elicopterul.

O cursă dus-întors cu liftul costă 12 lei pentru adulţi şi şase lei pentru copii. Instalaţii similare mai funcţionează la Salzburg, Porto şi Zagreb.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Are sau nu dreptul angajatorul să te concedieze după ce revii din concediul de creștere copil. Ce spune legea
Digi FM
Suferință în fiecare cuvânt. Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui ei: "Sunt o fiică ruptă...
Pro FM
"Drogurile mi-au distrus viața". Paris Jackson are de la 20 de ani o gaură în nas din cauza substanțelor...
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele
Newsweek
84 de pensionari au cerut azi dreptate judecătorilor CCR care au pensii speciale de 10.000€. Ce li s-a răspuns
Digi FM
Ce spunea Horia Moculescu despre moarte. Compozitorul suferea de BPOC și era conștient de riscurile bolii...
Digi World
De ce ar trebui să deschizi geamurile casei în fiecare zi, chiar și iarna. 7 motive pentru care să-ți...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...