Liviu Dragnea la Comandamentul de Iarnă: Vă felicit pentru modul în care aţi acţionat zilele trecute

Data publicării:
2601 20comandament-45885

„Ştiu că sunteţi obosiţi, dar vă felicit pentru modul în care aţi acţionat noaptea trecută şi în zilele trecute”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea în debutul şedinţei.

Lista drumurilor naţionale închise

Iaşi: O ambulanţă chemată pentru un copil s-a blocat în nămeţi

Cele mai importante declaraţii ale vicepremierului. Situaţia în ţară:

- Veştile sunt ceva mai bune; s-ar putea să se mai diminueze efectele condiţiilor meteorologice, dar trebuie să avem grijă. Cel puţin până diseară condiţiile se menţin dificile. Toată lumea este la treabă, aşa cum am stabilit. Este important să ne concentrăm.

- Nu avem persoane dispărute, decedate, nu sunt localităţi izolate.

- Patru persoane au fost blocate în autovehicule: un şofer într-un autobuz, trei persoane în alt autobuz.

- 27 de persoane au fost salvate (din troiene), s-a acţionat foarte repede şi vreau să felicit forţele Ministerului de Interne, oameni profesionişti.

- Sunt în acest moment două autovehicule blocate – două autobuze. Se lucrează, nu au persoane în ele. În foarte scurt timp vor fi deblocate.

- Localităţi fără energie electrică: în mare parte din localităţile care au rămas fără energie problemele au fost remediate, dar au apărut altele, pentru că s-a mărit aria viscolului. Se lucrează în continuare. Echipele de intervenţie lucrează în condiţii foarte grele.

- Nu avem noduri feroviare sau trenuri blocate.

- Porturile maritime din Constanţa şi Agigea au fost închise. Este o măsură corectă, având în vedere intensitatea vântului.

- Căi de comunicaţie rutieră afectate: 16 drumuri naţionale pe diverse tronsoane şi diferite lungimi. Se lucrează intens cu utilajele de la CNADNR.

- Drumuri judeţene blocate: 47. Se lucrează intens sub coordonarea Consiliilor Judeţene din zonele respective.

Fenomene şi atenţionări meteo pentru următoarele 24 de ore. Directorul ANM, Ion Sandu:

- Fenomenele meteorologice care impun atenţie în continuare se opresc duminică, în jurul prânzului. Vor mai fi două prelungiri ale codului galben de viscol.

- Chiar dacă nu vor fi cantităţi impresionante de zăpadă (10-50-60 de centimetri), asociate cu vântul de 50-60 km/oră, reprezintă un criteriu de emitere de cod galben.

- Va fi modificată atenţionarea care expiră la ora 14. Se prelungeşte codul galben pentru Oltenia, până la ora 20. Se adaugă Bacăul şi Vasluiul pentru zăpadă şi vânt de 50-60 de kilometri.

- După ora 20, când expiră această atenţionare actualizată, iese din listă Oltenia, dar rămân Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, până duminică la prânz, sub cod galben.

- Nu se impune cod portocaliu pe Vrancea şi Buzău, pentru că viteza vântului este undeva în jur de 50-60 de kilometri. Peste 70 km/oră e cod portocaliu. Ninge în continuare şi acolo.

Evenimente medicale. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii:

- A avut loc o naştere la Iaşi în condiţii mai dificile - într-o maşină, asistată de moaşă.

- O tânără a avut un accident de muncă cu amputaţie de membru superior. A fost transportată de Ambulanţă la Bucureşti, unde este operată la Spitalul de Urgenţă Floreasca. S-a încercat transportarea ei pe calea aerului, dar condiţiile meteo nu au permis.

- Un caz la care se ajunge mai greu: la Galaţi, localitatea Vizureşti. Se încearcă mobilizarea unui elicopter.

- Orice caz la care se ajunge greu trebuie să fie comunicat imediat. Este decizia piloţilor dacă se poate ajunge sau nu acolo în condiţiile meteo de la momentul respectiv.

Ministrul de Interne, Radu Stroe:

- Au fost impuse trei sancţiuni administratorilor de drumuri, dintre care două la Tulcea.

- La Bucureşti sunt stocuri 0. Vă rog să vă pregătiţi stocurile necesare – nisip, sare şamd. Sper că nu mai e situaţia de acum două zile când era stoc 0.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au replicat că verificările Poliţiei Rutiere şi ale Primăriei au relevat că, încă de acum două zile, existau stocuri suficiente de sare şi material antiderapant de toate categoriile. Situaţia a fost transmisă la minister, a afirmat reprezentantul Primăriei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri