Liviu Dragnea, la Digi24: Sunt nemulțumit de prefectul de Brăila

Data publicării:
liviu dragnea km 0 19 oct-1

„În condițiile în care am vorbit foarte clar cu toți. Am văzut ce a fost la Buzău. Din cauza lipsei de implicare, prefectul a fost demis. În situații-limită trebuie să dai măsura valorii”, a punctat vicepremierul.

„Cum să mergi într-o comună tu, care conduci comandamentul de iarnă, și să rămâi blocat?”, a întrebat indignat vicepremierul. „Sigur că sunt nemulțumit”, a întărit el, precizând că în prezent, coordonarea operațiunilor o face subprefectul.

Liviu Dragnea a declarat că a lucrat bine, în schimb, cu prefecții de Tulcea, Ialomița și Călărași, alte județe aflate, miercuri, sub cod roșu de viscol, în timp ce la Buzău, unde prefectul tocmai a fost înlocuit, se află subsecretarul de stat Iulian Matache și coordonează activitățile.

În ceea ce privește Constanța, vicepremierul a lăudat două utilaje de deszăpezire foarte moderne, pe care Consiliul Județean le-a cumpărat cu fonduri europene și a detaliat situațiile dificile cu care s-a confruntat în județ.

Liviu Dragnea a ținut să sublinieze că Ministerul Administrației și Internelor e foarte serios implicat în operațiuni și se lucrează foarte bine și cu Ministerul Apărării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raye și Michael B. Jordan, întâlnirea care a stârnit valuri de speculații. "Chiar se plac. Au ieșit deja la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Primii kilometri de autostradă din 2026: azi se deschide circulației un nou lot din Autostrada A3
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Momentul în care un hipopotam urmărește o barcă plină cu turiști: „A fost terifiant”
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată