Locuri publice din București luate ilegal în proprietate privată

Data publicării:
SEMNE CIRCULATIE ILEGALE

Bucureşti, sectorul 1. Jumătate de stradă este gri, iar cealaltă jumătate este roşie, bine delimitată şi de o barieră.

În partea din care se face accesul sunt montate câteva semne care pot să descurajeze pe oricine ar vrea să intre cu maşina. Nu se parchează, au voie doar riveranii, iar indicatorul cu albastru anunţă că drumul se blochează.

Ceva, însă, nu e în regulă. Două dintre semne sunt altfel decât cele autorizate. Vopseaua nu pare să fie reflectorizantă, iar numele producătorului şi seriile lipsesc de pe spate. Pe stâlpul de iluminat public sunt instalate şi camere de supraveghere. Nu seamănă cu ale primăriei, iar obiectivele sunt îndreptate spre două case din zona. Chiar şi locatarii sunt deranjaţi de situaţie.

- Doamna de aici. Proprietarii de aici nu sunt de acord, de dincolo, nu sunt de acord. (Reporter: Acolo unde nu sunt pavele nu e proprietate privată.) Noi dacă băgăm maşina aici, vine imediat şi face scandal. Eu o ţin în garaj. (Reporter: Deci nu puteţi să lăsaţi maşina la poartă?) Nu ne lasă.

Bucureştenii nemulţumiţi susţin că vor depune plângere şi la poliţie şi la primărie pentru că strada ar fi fost închisă abuziv. În capătul opus, pe imaginea din satelit se observă vopsit pe asfalt un alt simbol care să-i îndepărteze pe străini.

Simţul dezvoltat al proprietăţii îl au însă şi alţii care locuiesc în zonă.

„Balizele sunt folosite pentru semnalizarea drumurilor pe care se lucrează. Aici au fost înfipte în drum, iar cel care stă aici a făcut-o ca nimeni nu parcheze în faţa porţii sale”, relatează Bogdan Ocnaru, reporter Digi24.

Tot în sectorul 1, aproape de piaţa 1 Mai, un bărbat are grijă ca locurile de parcare publice să fie ocupate doar de clienţii restaurantului pentru care el lucrează.

- Astea sunt cu plată? Pot să parchez şi eu aici?

Prima reacţie a omului a fost să vină hotârât spre noi şi să spună că locul e ocupat. Şi-a dat seama că este filmat şi a făcut un gest prin care ne-a permis să parcăm. A lăsat cutiile şi imediat a plecat din zonă.

Pe străzile Capitalei fiecare pare să facă ce vrea. Peste tot sunt reclame amplasate ilegal, anunțuri sau indicatoare rutiere care îi îndrumă pe şoferi să meargă spre vulcanizări, supermarketuri, hypermarketuri, frizerii, birouri notariale sau fast food-uri.

Au fost identificate şi ridicate 230 de semne ilegale”, spune Laura Snae, purtător de cuvânt la Brigada Poliției Rutiere București.

Indicatoarele autorizate au dimensiuni standard, vopsea metalizată şi o ştanţă cu numele producătorului şi o serie. Cei care montează propriile semne pot să fie amendaţi cu cel mult 1.000 de lei. Cei care blochează drumuri publice sau parcări pot să se aleagă cu dosar penal. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...