Lucrări de mântuială pe DN76

Data publicării:
lucrari

Oamenii din Vaţa de Jos care au casele pe marginea Drumului Național 76 spun că lucrările la șosea le-au adus numai necazuri. Cel mai grav afectat pare a fi un bărbat a cărui casă este acum, după lărgirea drumului, la doar 30 de centimetri distanță de șosea. Localnicii au cerut ajutor primăriei și autorităților județene care, la rândul lor, încearcă să intermedieze un dialog între localnici și CNANDR, respectiv constructorul drumului. Tronsonul cuprins între Brad și Vârfurile, din care face parte și porțiunea de 15 km din Vața de Jos, a costat aproape 80 de milioane de lei, iar lucrările trebuie terminate, conform proiectului, în primavera anului viitor.

Lucrările la toți cei 172 de km ai DN 76, între Deva și Oradea, costă 933 de milioane de lei, 85% din sumă fiind fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri