Lucrările pentru Aeroportul Internaţional Ghimbav au rămas la stadiul de vorbe

Data publicării:
aeroport

În 2007, Guvernul a dat Consiliului Judeţean Braşov 200 de hectare din terenul pe care Institutul de Cercetare a Cartofului îl avea lângă Ghimbav, pentru construirea unui aeroport internaţional. Legea dădea o limită de cinci ani pentru finalizarea investiţiei, însă termenul a fost depăşit deja, în vara anului trecut. Între timp au fost ridicate gardurile de delimitare şi pista aeroportului.

Lucrările la pista aeroportului din Ghimbav au început în aprilie 2013 şi s-au finalizat în luna octombrie a anului trecut, atunci când aceasta a fost inaugurată. De atunci, aici nu s-a mai construit nimic, aşa încât, contrar a ceea ce este scris pe panourile din spatele meu, şantierul este abandonat.

Pista, lungă de 2.800 de metri, riscă acum să se degradeze. Ca să nu piardă terenul, Consiliul Judeţean vrea să obţină un nou termen pentru finalizarea lucrărilor.

Mihai Mohaci - prefectul judeţului Braşov: „La un an după expirarea actului normativ nu mai poţi să faci decât un nou act normativ, cu un nou termen de 10 ani, dar cu începere de la data la care apare actul normativ în Monitorul Oficial."

Autorităţile locale speră ca în cel mult două săptămâni această problemă să fie rezolvată. Premierul spune că va sprijini investiţia.

Victor Ponta: „Din partea guvernului și a mea personal există tot sprijinul pentru că e o idee bună și necesară. Trebuie să integrăm aeroportul Braşov în strategia regională."

Până acum, lucrările la Aeroportul Internaţional din Ghimbav au înghiţit peste 20 de milioane de euro. Ar mai fi nevoie, însă, de cel puţin alte 25 de milioane de euro pentru ca aeroportul să înceapă să funcţioneze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri