M. Oprea: Am propus reducerea pensiilor torționarilor încă de pe vremea când eram consilierul lui C. P. Tăriceanu

Data publicării:
marius oprea la km0

Când eram consilierul primului ministru Tăriceanu am făcut un asemenea proiect, în care am spus că toți ofițerii de securitate trebuie să ia pensia medie pe economie, pentru că nu au făcut mare lucru pentru a apăra patria. Ei au apărat regimul. Am fost dat jos, acum acest proiect a fost scos dintr-un sertar şi modificat. Dar acest proiect îl depusesm încă de atunci, era și la Camera Deputaților, la Comisia Juridică”, a spus Marius Oprea.

Acesta spune că motivația sa era faptul că, dacă se merge pe ideea condamnării comunismului, nu este normal ca acești să ia o pensie de 10 ori mai mare decât foştii deţinuţi.

Am primit aviz pozivit de la Ministerul Muncii în legătură cu acest proiect, lucrurile erau demarate. Acum văd că se scoate într-o formulă oarecum edulcorată și electorală acest mai vechi proiect”, a adăugat Marius Oprea.
Jurnalistul Christian Mititelu, prezent în studioul Digi24, este însă de părere că o astfel de lege are șanse mici de a fi pusă în practică, chiar dacă pentru unii dintre foștii deținuți ar fi binevenite despăgubirile, în timp ce alții ar considera că este vorba despre o jignire.
„Cel mai bun lucru la care se poate spera”, spune Christian Mititelu, este ca ororile din închisorile comuniste „să fie cunoscute publicului, să figureze în cărţile de sistorie, să fie reflectate fără patos”.

Un proiect de lege privind despăgubiri acordate de torționarii condamnați victimelor lor a fost aprobat de Guvern și avizat de CSM în luna septembrie.

Un alt proiect de lege dezbătut de Camera Deputaților, după ce a fost blocat mai bine de doi ani în Parlament, prevede ca foştii deţinuţi politici să primească 24.000 de euro pentru fiecare an de închisoare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri