Mai ieftin cu avionul decât cu trenul

Data publicării:
avion vazut printre gratii

Până în toamna anului trecut, doar avioanele TAROM zburau pe cursele interne din România. Acum, după doar patru luni, patru companii se bat pentru banii românilor care vor să călătorească repede şi comod. Trei dintre ele mizează pe preţuri extrem de scăzute.

De exemplu, Blue Air cere 180 de lei pentru un zbor dus-întors Bucureşti-Iaşi, dacă biletul este cumpărat cu cel puţin 3-4 zile înainte. Cu TAROM, acelaşi bilet costă 260 de lei.

Noi avem această strategie să consolidăm piaţa noastră în zona Moldovei pentru moment. În jur de 18-19 mii de pasageri transportaţi din câte ştiu eu la modul general. Avem o încărcătură bună. Putem spune că suntem mulţumiţi din punct de vedere al operării acestei curse”, spune Gheorghe Răcaru, director general Blue Air.

Ca preț, doar trenul poate concura cu operatorul low-cost pe această rută. Biletul este cu doar 20 de lei mai ieftin, dar durata călătoriei nu este de o oră, ci de aproape șapte ore. Practic, companiile nu fac decât să profite de lipsa autostrăzilor între marile orașe, dar și de infrastructura feroviară învechită.

„Este o piață care totuşi are în jur de, vorbim de pasageri numai domestici, numai interni, estimată între 650 de mii şi 700 de mii de pasageri”, spune Gheorghe Răcaru.

Cei de la Wizz Air vor avea și ei de la finalul lunii iulie o cursă internă, Cluj Napoca-București, și au anunțat prețuri extrem de mici în fața cărora compania aeriană națională nu are nicio șansă. De altfel, TAROM se plânge că aeroportul din Cluj are taxe mari și nu își permit să lase la prețul biletelor.

Un București-Cluj-Bucureşti, dus-întors, taxele de aeroport sunt de 33 de euro. Vă daţi seama că dacă numai taxele de aeroport sunt 33 de euro, cei care vând cu 39 de lei fac nişte eforturi pe care noi ca şi companie nu putem să le facem”, spune Silvia Columb, director comercial TAROM.

Bileletele ieftine ale companiilor low cost sunt însă puține și se vând repede. În plus, Digi24 a descoperit că în spatele ofertei îmbietoare se ascund alte cheltuieli. De exemplu, pentru iunie, un bilet dus - întors Bucureşti - Cluj costă la Wizz Air 228 de lei, dar nu are bagaj inclus, iar check in-ul trebuie făcut obligatoriu on-line. Chiar şi aşa, e mai ieftin cu avionul decât cu maşina. Benzina pentru o călătorie din Capitală până la Cluj şi înapoi costă aproape 340 de lei.

Şi Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a devenit interesată de România. Îşi va deschide bază la Timişoara şi va opera şi o cursă internă spre Bucureşti. Iar o altă companie din Olanda vrea să zboare de pe aeroportul din Arad, atât spre Capitală, cât şi spre alte destinaţii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...